Reacții după moartea lui Emeric Ienei: un mare om, nu doar un mare antrenor

Personalități marcante ale fotbalului românesc au reacționat după ce fostul mare antrenor Emeric Ienei a încetat din viață miercuri la vârsta de 88 de ani.

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, unul dintre marii rivali ai lui Emeric Ienei în anii ’80, s-a declarat profund îndurerat de trecerea în neființă a marelui antrenor și a explicat punctual de ce nea Imi a fost atât de valoros, dincolo de rezultatele fantastice pe care le-a obținut:

„Dumnezeu să-l odihnească în pace!… A fost un om extraordinar, un sufletist, e dureros că nu mai este printre noi. Din păcate, asta e viața, toți ajungem acolo… A fost un competitor extrem de corect pentru mine! Corect ca un domn. Ceva deosebit. Va fi regretat și de prieteni, și de rivali, ceea ce demonstrează cât de mare a fost. Este foarte greu să mai vorbesc acum, într-o asemenea situație, dar Emeric Ienei a fost un om extraordinar”.

Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi a reacționat miercuri după decesul lui Emeric Ienei spunând că România a pierdut un om foarte valoros și un antrenor de clasă. „Astăzi am pierdut un om de o extraordinară valoare, un mentor, un antrenor de excepţie. Emeric Ienei a însemnat enorm pentru mine şi pentru fotbalul românesc. Îţi mulţumesc pentru tot, nea Imi! Vei fi mereu în inima mea. Condoleanţe familiei!”.

Jucător de bază sub comanda lui Emeric Ienei, atât la Steaua, cât și la echipa națională, Marius Lăcătuș a subliniat că nea Imi a fost nu doar un antrenor de valoare, ci și un om extraordinar:

„Dumnezeu să-l odihnească!… Ultima oară cred că am vorbit cu dânsul chiar pe 7 mai. Pentru noi, cei de la Steaua, dar cred că și pentru jucătorii echipei naționale, a fost un om emblematic pentru sport, pentru fotbalul românesc, un om despre care nu poți să găsești cuvintele, la ce comportament avea, felul în care știa să gestioneze situațiile în grup. Un om extraordinar! Eu nu l-am văzut niciodată supărat, trist, nervos. Modul lui de a dialoga cu toții fotbaliștii, toți angajații, era exemplar. Cuvintele sunt puține pentru ceea ce a reprezentat nea Imi pentru noi”.

Fosta mare extremă a fotbalului românesc a amintit și de un episod care i-a marcat cariera: „Țin minte – și asta nu voi uita niciodată – când traversam o perioadă nu tocmai bună la Steaua, la un moment dat am mers și am avut o discuție cu nea Imi. I-am spus că ar fi cazul să nu mă mai bage, că nu eram în formă, să bage pe altcineva, că ne-am fi făcut amândoi de râs. Nu voi uita niciodată răspunsul lui: «Dacă tu crezi că-ți vei reveni din postura de rezervă, te înșeli amarnic». M-a băgat în continuare să joc și mi-am revenit. Pentru asta, și nu doar pentru asta, îi voi rămâne toată viața recunoscător…”.

Și Ștefan Iovan, omul care a primit în calitate de căpitan trofeul Cupei Campionilor după finala de pomină de la Sevilla a evocat caracterul omului Emeric Ienei: „Nea Imi a fost omul potrivit la locul potrivit, omul care, cu tact și înțelepciune a știut să ne țină uniți. Mai făceam noi prostii, ne mai amenințau unii că ne dau afară, iar el se opunea. Zicea: «Dacă îi dați afară, să aduceți alții ca ei sau mai buni, altfel nu!». El vorbea, ne explica tactica, iar noi înțelegeam foarte repede. Asta înseamnă că a fost o chimie perfectă între noi și el. Mare antrenor, mare om! Dumnezeu să-l odihnească!”.

Un alt component de bază din formula de aur a Stelei, dar și al echipei naționale, Ladislau Boloni și-a găsit cu greu cuvintele după vestea tristă de miercuri: „Ne așteptam la așa ceva, deși speram să nu vină ziua aceasta…. Ce putem simți altceva decât o durere profundă… A fost un om ieșit din comun. Dumnezeu să-l odihnească în pace! N-am mai vorbit de mult timp cu dânsul, dar nu aș vrea să dezvoltam acum despre amintiri, situații. Sunt profund îndurerat și îmi este foarte greu să vorbesc…”.

Și jucătorul care a transformat al doilea penalty din finala Steaua – Barcelona, Gavrilă Balint, a vorbit despre antrenorul și omul care a fost Emeric Ienei: „Nea Imi nu m-a învăţat doar fotbal. M-a învăţat să cresc. Să am răbdare. Să fiu om înainte de a fi jucător. Să cred în mine şi în echipa mea. Să privesc în faţă în momentele grele. Am avut norocul să îi fiu elev – la Steaua, la echipa naţională şi în viaţă. Zâmbetul lui calm, felul lui blând de a vorbi, liniştea cu care ştia să pună ordine în furtună, toate acestea au fost pentru mine sprijin, direcţie şi lumină. Am câştigat împreună Cupa Campionilor Europeni. Un vis pentru o ţară întreagă. Dar dincolo de trofee, ceea ce rămâne în suflet este omul… Nea Imi, vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi dăruit. Pentru încredere. Pentru curaj. Pentru linişte. Pentru zâmbet. Dumnezeu să vă odihnească în pace! Eu o să vă port în suflet. Mereu!”

Adrian Bumbescu, fundașul de fier din echipa de aur a Stelei ’86, s-a declarat îndurerat de pierderea unuia dintre antrenorii care i-au marcat cariera, dar totodată se consideră norocos că a avut șansa să lucreze sub bagheta lui Emeric Ienei:

„Încă nu-mi vine să cred că nea Imi nu mai este… Nu știam că avea probleme, sigur că era la o vârstă înaintată, dar l-am și văzut într-un interviu recent și părea bine. Mai vorbeam la telefon de sărbători, dar în ultimul timp nu prea l-am mai prins, îmi răspundea doamna care avea grijă de el.

Atunci când eu am venit la Steaua, era Halagian antrenor. A plecat după șapte etape și au venit nea Imi cu Iordănescu. De foarte multe ori am ascultat sfaturile dumnealui, știa să vorbească cu tine, era ca un tată, aveai cu cine vorbi. Dacă erai obosit la antrenamente îi spuneai și te înțelegea, față de alți antrenori, care erau mai severi. Era înțelegător, aplana orice ceartă, avea un tact al lui, știa și să destindă atmosferă, era un factor de echilibru în acea perioadă în care am dominat fotbalul”.

În opinia lui Bumescu, Emeric Ienei este cel mai mare antrenor român, alături de Ștefan  Kovacs. „Ca rezultate, aș spune că cei mai buni antrenori sunt el și nea Piști Kovacs, doar că nea Imi este singurul care a câștigat Cupa Campionilor fără străini, în comparație cu nea Piști, care a câștigat cu Ajax”.

Miodrag Belodedici, singurul fotbalist român care a cucerit Cupa Campionilor cu două echipe diferite, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, a rememorat succesele obținute sub bagheta lui Emeric Ienei, dar și tactul cu care marele antrenor știa să-și conducă jucătorii:

„Ce să facem? Ne ducem cu toții… Ultima oară am vorbit acum 4-5 luni, dar nu prea auzea, avea probleme. Nu ne mai văzusem de foarte mult timp. Mă gândesc la toate titlurile și trofee pe care le-am câștigat cu el antrenor. Cu nea Imi am reușit toate performanțele. Era un antrenor extraordinar. Comportamentul lui, stilul său de a antrena și de a fi era special. Când mai pierdeam câte un meci venea și ne lua în brațe, ne vorbea așa frumos că eram în stare să facem orice pentru el. Ne chema individual și ne spunea că urmează un meci greu, să avem grijă. Un om foarte bun care îți dădea un suflu de a te bate și o dorință mare de a câștiga și a juca bine. Era un antrenor care îți insufla încredere și forță. E una dintre cele mai triste zile din istoria Stelei. La Steaua a fost un mare jucător și antrenor și nu știu dacă o să se mai nască altul ca el”.

Reacții Steaua și FRF

Clubul Steaua deplânge într-un comunicat trecerea în neființă a lui Emeric Ienei, omul care a condus echipa roș-albastră la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
”Drum lin, nea Imi! Emerich Jenei, antrenorul legendar al Stelei, a încetat astăzi din viață, la vârsta de 88 de ani. Vorbim de cel mai valoros antrenor român din toate timpurile. Omul care a făcut ca Steaua să strălucească deasupra întregii Europe, a întregii lumi.
Ca fotbalist al Stelei (1957-1969) a cucerit de trei ori campionatul și de patru ori Cupa României. Apoi, a trecut pe banca tehnică secund, iar principal din 1975. În 1986 a câștigat, cu Steaua, Cupa Campionilor Europeni, punând campioana României pe harta marilor cluburi ale lumii. Tot cu Steaua, a mai obținut șase titluri de campion și patru Cupe ale României. Între 1986 și 1990, iar apoi în 2000, a fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României, cu care a participat la Mondialul din Italia 1990 și Euro 2000.

Măcinat de probleme de sănătate, dureri de picioare și o inimă tot mai slăbită, uneori pierzîndu-se printre amintiri, a trăit discret și liniștit în ultimii ani, la Oradea, orașul pe care îl iubea atât de mult. A fost căsătorit cu fosta scrimeră Ileana Gyulai-Jenei (1946 – 2021). Jenei și-a dedicat toată viața sportului cu balonul rotund. Am avut aproape întotdeauna fotbaliști formidabili la dispoziție. Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva inspirație… Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim!, spunea nea Imi. Un lord al fotbalului.

A plecat să antreneze acolo, într-o altă lume. Noi nu îl vom uita și îi vom cinsti memoria, așa cum se cuvine. Drum lin, nea Imi! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul grupării din Ghencea.

Și Federația Română de Fotbal a deplâns moartea lui Emeric Ienei, omul care a condus în două mandate echipa națională:

„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut un antrenor legendar, un simbol al profesionalismului și al decenței. Emeric Ienei a fost un model de eleganță, echilibru și respect, atât pe teren, cât și în afara lui.

A inspirat generații întregi de jucători și antrenori prin viziunea și calmul său, dar și prin modul în care a înțeles fotbalul. A rămas mereu un om modest, chiar și atunci când a atins succesul câștigării Cupei Campionilor Europeni și a reprezentat România la cele mai importante competiții. Emeric Ienei rămâne o legendă a sportului românesc, iar amintirea va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal.
Federația Română de Fotbal îi aduce un omagiu sincer și transmite condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari oameni ai fotbalului românesc, fără doar și poate!”.