Marius Lazurca a fost numit consilier prezidențial pentru securitate națională
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul prin care îl numește pe Marius-Gabriel Lazurca în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Potrivit documentului, articolul unic al Decretului nr. 958/2025 se modifică și va avea următorul cuprins: „Începând cu data de 1 noiembrie 2025, domnul Marius-Gabriel Lazurca se numește în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională.”
Marius-Gabriel Lazurca va continua, totodată, să conducă Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale.
Marius Lazurcă a fost ambasador în Mexic din 2021, post de la care a fost rechemat de președintele Nicușor Dan în septembrie. În acel context, numele lui Lazurca a fost vehiculat ca propunere pentru șefia SIE.
Ulterior, a fost numit la conducerea Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale.
Marius Lazurcă este diplomat de carieră și a condus misiunile României în Republica Moldova, Ungaria, Vatican și Mexic.
Șeful statului a confirmat într-un interviu că îl cunoaște pe Lazurcă din anii 90, când erau amândoi studenți la Sorbona și are încredere în el.
Domnul Lazurcă e o persoană în care am încredere, e o persoană pe care o cunosc de multă vreme. Consider că poate să ajute foarte mult dintr-o poziție centrală. Care este acea poziție… o să vedem, declara președintele Nicușor Dan, în septembrie.

