Reuniune a „Coaliției de voință” la Londra. Discuții despre sprijinul militar și reconstrucția Ucrainei
La Londra are loc, vineri, o nouă reuniune a aşa-numitei Coaliţii de voinţă, un grup de câteva zeci de ţări care s-au angajat să ajute Ucraina.
Scopul reuniunilor este nu numai asistenţa pe timp de război – ci şi eforturile de reconstrucție și investiții, iar printre țările implicate se numără și România.
Înaintea discuțiilor oficiale despre ajutorul acordat Ucrainei în războiul cu invadatorii ruși, Volodimir Zelenski a fost primit de regele Charles al III-lea.
Potrivit presei britanice, discuțiile conduse de premierul Keir Starmer se axează pe livrarea unui număr mai mare de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei.
Întâlnirea de la Londra are loc în contextul refuzului președintelui american Donald Trump de a aproba livrarea de rachete Tomahawk către Kiev.
La reuniune participă, prin videoconferință, și președintele României, Nicușor Dan. Participarea va fi prin videoconferință la această reuniune, ca și alți lideri.

