Prejudiciu recuperat parțial în cazul femeilor din Galați înșelate prin ”metoda accidentul”
Polițiștii din Galați au reușit să dea de urma celor care au înșelat patru femei din oraș prin metoda accidentul. În urmă cu o săptămână, acestea au rămas fără sume importante de bani în doar câteva minute, după ce au trecut și prin emoții greu de gestionat. Oamenii legii au reușit să recupereze doar o parte din prejudiciu.
Povestea este deja una clasică. Femeile, cu vârste de peste 80 de ani, au primit un telefon de la un bărbat care le-a anunțat că este medic și are un pacient, rudă cu bătrânele. El le-a mai spus că e nevoie urgență de bani, ca pacientul să fie operat. Câteva minute mai târziu, la ușa batrenelor a sună o femeie, îmbrăcată în asistentă, care le-a luat banii și s-a făcut nevăzută. Când au realizat că au fost păcălite, femeile au depus plângere la poliție.
Scms. Cătălin Vârtosu – șef secția 2 IPJ Galați: Cei de la telefon profită de regulă de vârstă persoanelor, stabilindu-se că în cele mai multe cazuri sunt persoane vârstnice și le induc acestora efectiv ba că discuta cu aparținătorul care a avut accidentul sau cu un cadru medical.
Polițiștii au reușit să ajungă la cea care a încasat banii, o femeie de 51 de ani. Ea a fost reținută iar în timpul anchetei a recunoscut că a mai păcălit și în primăvară alte două bătrâne, prin aceeași metodă. Bărbatul care se dădea drept medic are 43 de ani și este închis la penitenciarul din Botoșani.
Ag. Oana Hahui-Munteanu, purtător de cuvânt IPJ GALAȚI: În urma aperchezițiilor, polițiștii au găsit sume de bani, telefoane mobile și haine purtate la comiterea faptelor. Prejudiciul este estimat la 170.000 de lei, din care a fost recuperat aproximativ 30%.
Psihologii spun că infractorii își caută de obicei victime din rândul persoanelor vârstnice, care sunt mai vulnerabile.
Oamenii legii atrag încă o dată atenția că niciun reprezentant al instituțiilor publice nu cere bani la telefon și îi sfătuiesc pe cei care primesc astfel de apeluri să închidă imediat și să-și sune rudele pentru a verifică dacă sunt bine.

