Nicușor Dan: România şi Europa au de gestionat “un echilibru dificil şi totuşi posibil” între grija faţă de mediu şi prosperitatea economică
România şi Europa au de gestionat “un echilibru dificil şi totuşi posibil” între grija faţă de mediu şi prosperitatea economică, a transmis, marţi, preşedintele Nicuşor Dan în deschiderea celei de a patra ediţii a Climate Change Summit de la Palatul Parlamentului.
Mesajul a fost citit de către Ştefania-Georgiana Simion, consilier de stat la Departamentul Climă şi Sustenabilitate.
“România are astăzi şansa, dar şi responsabilitatea, de a fi un punct de convergenţă pentru soluţiile climatice din regiune. Reunind lideri politici, specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, acest summit confirmă vocaţia noastră de promotor al cooperării regionale în domenii esenţiale – de la tranziţia energetică şi economia circulară, la protecţia biodiversităţii şi dezvoltarea oraşelor sustenabile şi reziliente”, a afirmat şeful statului.
El a amintit că la ediţia din urmă cu doi ani, când era primar general al Bucureştiului, a semnat Pactul pentru Centura Verde a Capitalei, “un angajament simbolic şi concret pentru protejarea mediului şi a biodiversităţii urbane”.
“Astăzi, în calitate de preşedinte al României, reafirm cu tărie convingerea că acţiunea climatică este o investiţie strategică în securitatea, sănătatea şi prosperitatea noastră colectivă. România şi Europa au de gestionat un echilibru dificil şi totuşi posibil: responsabilitatea pe care o avem faţă de generaţiile viitoare, care merită să trăiască într-un mediu curat şi cea faţă de cetăţenii actuali, cărora trebuie să le asigurăm securitate şi prosperitate economică”, a subliniat Nicuşor Dan.
Preşedintele a precizat că schimbările climatice “nu au graniţe”.
“Vedem cât de distructive pot fi inundaţiile care distrug comunităţi, valurile de căldură care pun la mare încercare infrastructurile urbane sau secetele care reduc semnificativ producţia agricolă. Aceste fenomene se văd cu ochiul liber”, a adăugat el.

