Euridice și Orfeu cel curios. 167 de ani de la premiera operetei “Orfeu în Infern”

La 21 octombrie 1858 are loc la Paris premiera operetei “Orfeu în Infern” de Jacques Offenbach. Ca și ceilalți eroi ai mitologiei grecești, Orfeu era os domnesc, fiul unui rege trac numit Oeagrus și al lui Caliope, muza poeziei epice.

Unii zic că ar fi fost progenitura lui Apollo. Spre deosebire de Hercule, Tezeu și Perseu, nu prea știa bătaie. Cânta, în schimb, la liră, atât de frumos, încât le îmblânzea și fermeca și pe cele mai sinistre fiare.

S-a îndrăgostit de o nimfă pe nume Euridice. Amorul lor a durat puțin deoarece, după cum știm, zeilor greci nu le prea plăcea când oamenii erau fericiți. Așa că Euridice a călcat pe un șarpe veninos și a murit.

Distrus de durere, Orfeu și-a luat lira la spinare și a plecat în infern să-și ceară mireasa înapoi. Cântând, a trecut de Cerber ca prin brânză și a ajuns chiar până la scaunul fiorosului Hades.

Ce melodie i-o fi cântat, nu putem ști. Fapt e că Hades a zis că i-o dă pe Euridice înapoi. Cu o condiție: să nu se uite la ea până când nu ies din Infern.

Orfeu pleacă împreună cu consoarta și tot cântă la liră ca să aibă drum liber, până când, la un moment dat, nu mai rezistă, se întoarce și se uită la ea.

Dezastru total! Euridice se întoarce în lumea morților, iar muzica disperată a lui Orfeu nu-l mai mișcă încă o dată pe Hades.

Povestea asta a uitatului înapoi, o întâlnim relativ des. În Vechiul Testament, de pildă, la distrugerea Sodomei și Gomorei, Lot și familia sunt sfătuiți să nu se uite înapoi. Nevasta lui Lot nu respectă înțelegerea și e transformată într-un stâlp de sare.