Ministrul Apărării afirmă că România vrea un joint-venture cu Ucraina pentru producția de drone: Obiectivul e să-l finanțăm prin programul SAFE

2 October 2025, 14:49 (actualizat 2 October 2025, 19:37)

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat, joi, că România se află în negocieri pentru a ajunge la un joint-venture între o companie românească și una ucraineană privind un proiect de construcție de done, finanțat prin programul SAFE, instrument european de sprijin pentru industria de apărare.

Ministrul Apărării a declarat, legat de construirea dronelor împreună cu Ucraina, că au fost purtate mai multe discuții și urmează să fie semnată o scrisoare de intenție, urmată de pași ulteriori care vor duce la un joint-venture între o companie ucraineană și una românească.

”Ucraina a fost forțată să inoveze rapid ca să-și apere cetățenii și teritoriul și au făcut acest lucru. Sunt printre liderii mondiali în tot ce înseamnă producție de drone. Nevoia i-a obligat să fie inovativi. Au fost inovativi, sunt inovativi și vrem să beneficiem de asta. (…) Am avut discuție acum o lună și ceva când am fost la Kiev. Am avut mai multe discuții telefonice. Am avut împreună cu șeful Cancelariei o discuție chiar săptămâna trecută cu responsabilul de cooperare industrială din Ministerul Apărării din Ucraina”, a subliniat el.

Ministrul a subliniat că proiectul va fi finanțat prin programul SAFE, instrumentul european de sprijin pentru industria de apărare.

”Obiectivul e să finanțăm pe SAFE un proiect de construcție de done. Termenele SAFE sunt noiembrie, final de noiembrie, pentru lista de proiecte și apoi mai 2026 pentru semnarea contractelor. Sunt discuții în curs. Dorim să finalizăm aceste discuții cu join-venture concret între România și Ucraina”, a precizat Moșteanu.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat într-un interviu pentru Reuters că România speră să înceapă rapid producția de drone defensive împreună cu Ucraina. Discuţiile cu Ucraina au început înainte de seria multiplelor încălcări ale spațiului aerian de către dronele ruseşti

Întrebat câte drone își propune România să producă în următorii ani și câți bani vor fi investiți, Moșteanu a explicat că discuția este una mai amplă și că lucrurile evoluează foarte rapid.

”Toată lumea vorbește de drone, toată lumea are o soluție cu drone. Am fost și la Varșovia, două zile la forumul de securitate, s-a vorbit foarte multe despre asta. Există o particularitate în această industrie, și dau un semnal și către industria românească, lucrurile evoluează foarte rapid. Acum trei ani nu discuta nimeni de drone. Acum toți vorbim de drone pentru că iată cât de repede s-au schimbat lucrurile. Sunt un tip de echipament pe care nu rentează să le ții pe stoc. O dronă care acum este bună, fie că e vorba de interceptare sau alt tip, peste trei luni s-ar putea să nu mai ai ce face cu ea. Partea de tehnologie, de comandă, creierul unei drone este cel mai important. Aici este o cursă în care vreau să avem ca țară un cuvânt de spus pentru a dezvolta în acest domeniu”, a precizat ministrul Apărării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite