Cardurile sociale pentru alimente ar trebuie să fie alimentate începând de astăzi

1 October 2025, 09:05 (actualizat 1 October 2025, 10:56)

Cardurile sociale pentru alimente din programul „Sprijin pentru România” ar trebuie să fie alimentate începând de astăzi.

Este vorba despre prima tranșă din 2025, în valoare de 125 de lei, urmând că cealaltă jumătate să fie virată la o dată ce va fi comunicată ulterior.

La Iași, vor beneficia de acest ajutor peste 31.000 de persoane, cu 2.320 mai puține față de Anul trecut.

Cardurile sociale sunt destinate achiziţiei de alimentate de către persoane vulnerabile. Valoarea sprijinului a fost diminuată astfel încât, dacă în 2022 se acordau 250 de lei de şase ori pe an, acum suma totală pe an este de 250 de lei, împărțită în două tranșe.

La nivel național, programul oferea aceste ajutoare la aproape 2,6 milioane de români. Însă, în urmă modificării unor criterii de acordare, numărul beneficiarilor s-a înjumătăţit.

Ministerul Investițiilor a anunțat că, din 2026, programul va fi extins cu servicii comunitare integrate, care vor include asistență socială, educație, sănătate și consiliere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă