ONG-urile nu vor mai putea anula vânătoarea la urs și șacal. Proiect de lege votat în parlament

19 September 2025, 18:48

Reprezentanții ONG-urilor de mediu și a celor care se ocupă de protecția animalelor sunt indignați de faptul că nu mai pot suspenda vânătoarea la urs și şacal. Parlamentul a votat un proiect de modificare a Legii vânătorii prin care suspendarea vânătorii nu se mai face în momentul contestării, ci numai după ce se pronunţă instanța.

Vânătorii salută decizia și le reproșează ONG-iștilor că au ajuns să conteste până și vânătoarea de ciori, păsări care produc pagube mari agricultorilor, transmit boli și invadează marile orașe.

Dacă până acum, ong-ișții puteau anula vânătoarea la anumite specii prin simplă contestare în instanţă, de acum înainte s-ar putea să nu mai aibă această posibilitate, în urmă unui proiect de modificare a Legii vânătorii propus de deputatul minorității bulgare, Gheorghe Nacov.

Gheorghe Nacov, deputat al minorităţii bulgare: Dacă această lege va fi adoptată de Senat, prima instanța chiar dacă suspendă ordinul ministrului privind cotele de vânătoare, această suspendare va opera de la data rămânerii definitive o hotărârii primei instanțe. Până acum cum se întâmpla? În momentul în care prima instanța ar fi suspendat ordinul de ministru, ar fi încetat întreagă vânătoare pe țară.

Daniel Trifu, vicepreşedinte Eco-Civica: Ei… dumnealor vor acum să nu mai dispună instanța de fond suspendarea, ci instanța de recurs. Ori, trece un an de zile până când se judecă recursul și normal că legea vânătorii își face efectele și atunci se vânează tot. Gândiți-vă că instanța dispune amânarea acelui act într-un final, dar tu ai desfășurat vânătoarea. Eu cum mai recuperez 400 de exemplare de urs, sau 200, sau câte sunt în plus.

Lupta dintre ong-iști și vânători nu se limitează la cotele de vânătoare pentru urs și șacal. Vânătorii spun că ong-iștii au ajuns să ceară până și anularea vânătorii ciorilor!

Radu Ghidău, avocat, Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare din România: O dată că afectează culturile, cioara de semănătură, de aceea se face extracția că să ții sub control această populație. Doi, prin prezența ei în oraș face o mizerie de nedescris acolo. Dacă ne uităm în parcurile bucureștene vedem că sunt pline de găinaț de cioara și nu se poate lua nicio măsură pentu că vânătoarea în spațiul urban este interzisă și trei, problema cea mai mare este că transmite boli.

Daniel Trifu, vicepreşedinte Eco-Civica: Erau cote foarte mari și fără să aibă studii la bază. Noi asta spunem tot timpul: faceți niște studii corecte să știm și noi câte exemplare avem și apoi știm cum putem emite ordin…. La cioara? Da, nu numai la cioară pentru că noi atacăm toate exemplarele care nu au niște studii științifice la baza în privința cotelor de vânătoare.

Deși am cerut un punct de vedere și Mininisterului Mediului în ceea ce privește cotele de vânătoare contestate de ONG-uri, până la această ora, nu am primit niciun răspuns.

Cotele de vânătoare sunt emise în fiecare an de Ministerul Mediului pe baza numărătorii anuale pe care o fac gestionării fondurilor de vânătoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite