Exclusiv la TVR, premierul Ilie Bolojan: Predictibilitatea politică, factor important de evaluare
Un element important după care este judecat ce se va intâmpla într-o țară e predictibilitatea politică, a subliniat premierul Ilie Bolojan, într-un interviu exclusiv acordat luni jurnalistei Alina Manolache și difuzat la TVR1, TVR Info, TVR Moldova și TVR Internațional.
Citește și: EXCLUSIV. Ilie Bolojan, la TVR: Nu am putut evita creșterea TVA
Ilie Bolojan, prim-ministrul României: În afară de măsurile pe care le propune un Guvern și pe care agențiile de rating și investitorii instituționali în România le-au apreciat ca fiind de natură a stabiliza bugetul, așa cum se vede din toate poziționările pe care le-am avut, un element important după care este judecat ce se va intâmpla într-o țară e predictibilitatea politică. În afară de declarațiile politice care se fac, care sunt declarații de context, de poziționare, toți cei care facem parte din această coaliție și care susținem aceste lucruri pe care le propune guvernul sau proiectele pe care convenim în coaliție să le susținem, știm în ce situație este România și faptul că avem o responsabilitate pentru a scoate țara din această situație dificilă, pe care eu nu mă ascund să fug de această răspundere, care a ajuns în această situație și pentru modul în care cei care au fost anii anteriori în guvernare, inclusiv partidele noastre, au o răspundere importantă pentru această situație.
Interviul integral cu premierul Ilie Bolojan poate fi urmărit în secțiunea video de mai jos:

