Proiectul FIV3: Până la 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare in vitro

Sarcina, fertilitate / FOTO: Profimedia images
30 July 2025, 14:32

Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a lansat miercuri proiectul “FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile”, care vizează creşterea natalităţii, prin sprijinirea financiară a maximum 2.000 de cupluri sau femei singure infertile care au indicaţie medicală pentru procedura de fertilizare in vitro (FIV).

Potrivit unui comunicat de presă, sprijinul financiar acordat este de până la 15.000 lei pentru un beneficiar, sumă destinată tratamentelor medicamentoase şi procedurilor FIV, iar perioada de implementare a proiectului este iulie 2025 – decembrie 2026.

Platforma online va fi disponibilă începând de miercuri pe site-ul https://fiv.assmb.ro/.

Se pot înscrie cupluri căsătorite sau necăsătorite, femei singure din Bucureşti, diagnosticate cu o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală. Diagnosticul trebuie certificat de un medic specialist obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii şi reproducere umană asistată medical din cadrul unităţilor afiliate.

“ASSMB, prin Primăria Municipiului Bucureşti, oferă, astfel, sprijin concret familiilor din Municipiul Bucureşti care se confruntă cu infertilitatea, iar costurile ridicate ale procedurilor FIV reprezintă un obstacol major”, afirmă sursa citată.

În cadrul proiectelor derulate în anii precedenţi – FIV 1 şi FIV 2, derulate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, 2.151 de cupluri au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 13.800 lei per cuplu.

Ca rezultat direct al acestei susţineri, au fost înregistrate 659 de naşteri şi au venit pe lume 818 copii.

“Este un pas important pentru extinderea accesului la servicii medicale moderne, atât în tratarea, cât şi în prevenirea afecţiunilor grave. Prin acest proiect şi celelalte trei lansate recent – FIV, testarea genetică în cancerul de sân, recuperarea post-oncologică şi prevenţia cancerului de col uterin – continuăm să investim în sănătatea bucureştenilor. Mulţumesc tuturor celor care susţin aceste demersuri şi invit bucureştenii să acceseze informaţiile disponibile pe platformele oficiale”, a declarat Iustinian Roşca, director general ASSMB, citat în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite