Două grupări de hackeri pro ucrainene revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot
Grupurile de hackeri Silent Crow și Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra sistemului informatic al companiei ruse Aeroflot, în urma căruia au fost anulate zeci de zboruri, relatează Reuters.
”Glorie Ucrainei! Trăiască Belarus!”, se menționează în comunicat, despre care Reuters susține că nu i-a putut verifica autenticitatea.
Grupul Silent Crow a revendicat în ianuarie acest an și responsabilitatea unui atac informatic asupra unei baze de date din Rusia.
Kremlinul a caracterizat luni informațiile din spațiul public privind atacul cibernetic asupra Aeroflot drept îngrijorătoare.
Aeroflot a anunțat luni că a anulat până la 50 de zboruri, după o pană a sistemului său informatic.
”Informațiile pe care le citim în spațiul public sunt destul de alarmante”, le-a spus jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, notează Agerpres.
”Amenințarea hackerilor este una permanentă pentru toate marile companii care furnizează servicii publicului. Vom încerca, bineînțeles, să clarificăm această informație și așteptăm explicațiile relevante”, a adăugat el.
Atacul, anunțat inițial ca pană informatică
Inițial, compania rusă, care a fost nevoită să anuleze zboruri, a descris incidentul drept pană informatică și nu a dat alte detalii despre problemă sau despre durata remedierii, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Din februarie 2022, când forțele armate ruse au invadat Ucraina, perturbările de trafic aerian au devenit frecvente, însă au fost provocate de obicei de închiderea temporară a unor aeroporturi după atacuri ucrainene cu drone.
Aeroflot le-a cerut pasagerilor de pe aeroportul Șeremetievo din Moscova ale căror curse au fost anulate să își ia bagajele și să plece; totodată, a dat asigurări că ”specialiștii lucrează pentru minimizarea impactului asupra programului de zboruri și pentru reluarea operațiunilor normale de serviciu”.
Portalul de știri online Baza a relatat despre scene de haos la Șeremetievo, unde s-au produs aglomerații în timp ce pasagerii așteptau să plece.
Pe Telegram, compania a publicat o listă cu peste 40 de zboruri anulate către destinații din Rusia, către capitala belarusă Minsk și cea armeană Erevan.
În ciuda sancțiunilor internaționale impuse Rusiei pentru atacul împotriva Ucrainei, Aeroflot rămâne una din cele mai mari 20 de linii aeriene din lume, ca număr de pasageri. Conform unui comunicat publicat pe site-ul său de internet, în 2024, Grupul Aeroflot a avut 55,3 milioane de clienți.

