O mașină a ajuns pe acoperișul unui hambar, după un accident șocant în Germania. Printre răniți – patru copii

21 July 2025, 08:16

Un accident spectaculos și grav s-a petrecut sâmbătă seară în nord-vestul Germaniei, unde un șofer a pierdut controlul volanului și a provocat un lanț de evenimente dramatice, în urma cărora cinci persoane au fost rănite, între care patru copii și o femeie.

Potrivit primelor concluzii ale poliției, bărbatul aflat la volan, în vârstă de 42 de ani, a lovit inițial un autovehicul parcat, apoi a ieșit de pe carosabil, a rupt un gard viu și a pătruns în curtea unei gospodării. Acolo, a acroșat un băiețel de 7 ani, care se afla pe o trambulină, distrându-se în propria curte.

Impactul nu s-a oprit aici. Autoturismul a fost proiectat de o denivelare de teren și a ajuns direct în acoperișul unui hambar, la o înălțime de aproximativ 3 metri față de sol. Scenele au fost de-a dreptul ieșite din comun, iar imaginile surprinse de martori au devenit virale la nivel internațional.

În mașină se mai aflau alți trei copii și soția șoferului, toți suferind diverse traumatisme în urma accidentului. Femeia are leziuni severe, iar șoferul a fost de asemenea grav rănit.

Pompierii, sosiți în număr mare alături de echipaje medicale și intervenție aeriană, au fost nevoiți să taie acoperișul hambarului pentru a putea extrage mașina cu ajutorul unei macarale.

Un purtător de cuvânt al poliției a precizat că, potrivit primelor teste, șoferul nu consumase alcool. Totuși, o anchetă extinsă este în desfășurare pentru a stabili toate cauzele și circumstanțele accidentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite