Incendiul de la mai multe locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, localizat. Șase persoane, asistate medical
Incendiul produs la mai multe locuinţe şi anexele acestora, pe strada Doamna Stanca din Sectorul 1 al Capitalei, a fost localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidarea acestuia.
Dispozitivul de intervenţie a fost redimensionat, iar la locul evenimentului au rămas cinci autospeciale de stingere.
“Dispozitivul de intervenţie se redimensionează, la locul evenimentului rămân cinci autospeciale de stingere. Au fost afectate şase locuinţe. În total au fost asistate medical la faţa locului şase persoane, fără a fi transportate medical”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
La sosirea primelor echipaje de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 350 mp, cu posibilitatea de propagare la vecinătăţi, arată sursa citată.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost alertate 12 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD şi în sprijin a sosit şi un echipaj al Ambulanţei Bucureşti-Ilfov.

