Turismul românesc, în derivă fără voucherele de vacanță. Plajele sunt mai goale decât în alți ani, iar din august crește și TVA

8 iulie 2025, 20:17

Numărul turiștilor din România scade, după ce voucherele de vacanță au fost reduse la 800 de lei și au venit cu condiții suplimentare. Plajele sunt mai goale decât în alți ani, iar creșterea TVA din august sperie și puținii turiști rămași. Unii patroni din HORECA iau în calcul mutarea firmelor în Bulgaria sau trecerea la economia gri.

La începutul anului, angajații la stat aflau că valoarea tichetelor de vacanță se reduce la 800 de lei, jumătate din cât erau anul trecut. În plus, pentru a le obține, erau obligați să dea o declarație prin care se angajau să mai pună din buzunar încă 800 de lei. Birocrația a scăzut însă interesul românilor pentru tichetele de vacanță. În primele cinci luni din 2025 s-au achiziționat cu 72% mai puține vouchere de vacanță față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu o lună înainte de începerea sezonului estival, situația era dramatică.

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: Dacă anul trecut, în mai, o lună chiar înainte de sezonul estival, se cumpărau vouchere de 90 de milioane de euro, anul acesta au fost achiziționate undeva mai puțin de 9 milioane de euro. Nu știm ce se va întâmpla, dar ne e teamă să nu apară o scădere de 20-30% a consumului turistic în partea a doua a anului.

Operatorii din turism sunt îngrijorați că deja numărul rezervărilor e în scădere.

În anii trecuți, în aceeași perioadă, mulți operatori de plajă făceau liste cu rezervări pentru turiștii care voiau să găsească un șezlong liber atunci când vin pe plajă. Acum, cele mai multe șezlonguri sunt libere, pentru că numărul turiștilor a scăzut.

De luna viitoare, cazarea în hoteluri și pensiuni va fi mai scumpă, după ce se va aplica noua cotă de TVA de 11%. Majorarea îi pune pe gânduri pe operatorii din turism.

Corina Martin, secretar general Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România: Există, din păcate, foarte multe voci ale colegilor din industria locală de pe litoral, dar și din țară, care anunță că își închid o parte din locații (dacă aveau mai multe locații). Vor face concedieri la finalul acestui sezon, intenționează să își mute sediile sociale ale companiilor în Bulgaria, unde sistemul de taxare e mai mic, deci mai avantajos pentru ei.

Cristian Bărhălescu, manager agenție de turism: Vom vedea mai multe unități de cazare care vor trece complet la negru sau la gri pentru că au deja concurența celor de la gri sau negru. Vom vedea multe structuri care se declasifică.

Numărul mic de turiști în vârf de sezon crește presiunea pe umerii hotelierilor de la mare.

Felicia Simion, manager hotel de 3 stele din Mamaia: Sunt oameni care au făcut rezervări la sfârșitul anului trecut, când încă nu se știa valoarea voucherelor de vacanță. Apoi au anulat. Au zis că suma e mică, mai plătesc impozite, taxe și atunci preferă să se ducă în afară, chiar, pentru că n-au niciun avantaj la noi pe litoral.

Guvernul a anunțat că de anul acesta doar bugetarii care câștigă cel mult 6.000 de lei net mai primesc vouchere de vacanță. 

PIAŢA VOUCHERELOR DE VACANŢĂ

(sursa: Ministerul Finanţelor)

ianuarie – mai 2025       44 milioane de euro

ianuarie – mai 2024     157 milioane de euro

mai 2025           9 milioane de euro

mai 2024         95 milioane de euro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite