Ministerul ucrainean al Apărării afirmă că nu a fost notificat oficial cu privire la oprirea livrărilor de arme de către SUA

Rusia VS Ucraina, SUA, NATO/Foto: Profimedia Images
2 iulie 2025, 15:27

Ministerul Apărării din Ucraina a declarat miercuri că nu a fost notificat oficial cu privire la o oprire a livrărilor de arme către SUA și că solicită clarificări din partea colegilor americani, informează Reuters.

”Ucraina nu a primit nicio notificare oficială cu privire la suspendarea sau revizuirea programelor de livrare a asistenței de apărare aprobate”, a precizat acesta într-un comunicat.

Pentagonul a oprit anumite livrări de rachete de apărare antiaeriană și alte muniții de precizie către Ucraina din cauza îngrijorării că stocurile SUA sunt prea mici, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.

”Ministerul Apărării din Ucraina a solicitat o conversație telefonică cu omologii săi din SUA pentru a clarifica detaliile”, se mai menționează în comunicatul instituției ucrainene.

”Calea către încheierea războiului constă în presiunea constantă și comună asupra agresorului, precum și într-un sprijin neclintit pentru Ucraina”, a subliniat sursa, citată de AFP. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite