Rezidenții mai multor localități din Alpii elvețieni se pregătesc de evacuare după prăbușirea unui ghețar
Rezidenții mai multor comunități din Alpii elvețieni rămân în alertă vineri din cauza riscului de revărsare a unui râu local, pe cursul căruia s-a format un baraj natural din resturi, roci și gheață în urma desprinderii unei porțiuni dintr-un ghețar la începutul acestei săptămâni, informează DPA, preluată de Agerpres.
”Îi rugăm pe rezidenți să fie pregătiți ca să poată să-și părăsească locuința cât de rapid posibil”, au precizat joi seară, pe paginile lor de internet, municipalitățile Steg-Hohtenn și Gampel-Bratsch din valea Lötschental.
Localitățile afectate sunt localizate la o distanță de circa 20 de kilometri în aval de satul Blatten, care a fost îngropat miercuri, în urma prăbușirii unui ghețar.
Resturile provenite de la prăbușirea ghețarului au blocat cursul râului Lonza, situat la aproximativ 1.500 metri altitudine, creându-se o acumulare de apă.
Autoritățile speră că apa va găsi treptat o cale de ieșire, avertizând că există însă posibilitatea revărsării și a declanșării unui val de inundații sau a unei alunecări de noroi dacă resturile sunt împinse în aval.
Cei 300 de rezidenți din Blatten au fost nevoiți să-și evacueze locuințele din scurt săptămâna trecută. Un bărbat de 64 de ani, care a rămas în zonă în ciuda ordinului de evacuare, este în continuare dat dispărut

