Salina Praid a fost închisă din cauza infiltraţiilor produse în urma ploilor abundente

Salina Praid / Profimedia Images
Salina Praid / Profimedia Images
6 mai 2025, 09:35 (actualizat 6 mai 2025, 10:56)

Salina Praid a fost închisă, marţi, din cauza infiltraţiilor produse în urma ploilor abundente, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, la faţa locului se intervine cu o motopompă de mare capacitate, pentru evacuarea apei.

„În urma ploilor abundente s-au produs infiltraţii cu apă în mina de sare de la Praid. S-a solicitat în sprijin un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenţie şi o motopompă de capacitate mare, care acţionează la faţa locului pentru evacuarea apei. Totodată, în urma informaţiilor primite de la reprezentantul Salinei Praid, intrarea în subteran este închisă pe perioadă nedeterminată”, a transmis ISU Harghita, potrivit Agerpres.

De asemenea, pe pagina de Facebook a Salinei Praid se menţionează că obiectivul este închis „din motive tehnice”, până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

În luna mai a anului trecut, activitatea de producţie şi vizitare la salina Praid a fost sistată, timp de o lună, din cauza infiltraţiilor şi a pătrunderilor de apă în subteran, de la pârâul Corund. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă