Alegerile din România, în presa internațională. „Miza este menținerea cursului transatlantic”
Veștile despre rezultatul alegerilor din România domină titlurile edițiilor din presa internațională. Fie că vorbim despre televiziune, presa scrisă, online sau agenții celebre, mass-media cu tradiție în Occident acordă spații ample calculelor de după primul tur de scrutin.
Euro-scepticul de extremă dreapta George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, după un scrutin văzut ca un test al ascensiunii naționalismului de tip Donald Trump în Uniunea Europeană, notează agenţia Reuters.
Beneficiind de un val de furie populară faţă de liderii tradiționali, Simion, în vârstă de 38 de ani, se opune ajutorului militar pentru Ucraina vecină, este critic la adresa conducerii Uniunii Europene și afirmă că este aliniat mișcării președintelui Statelor Unite – Să facem America măreaţă din nou, adaugă jurnaliştii de la Londra şi New York, care au acoperit subiectul.
Autointitulat „aliatul natural” al lui Trump, Simion conduce primul tur al alegerilor prezidențiale, titrează cotidianul The Guardian, pentru care alegerile din România au fost mai importante decât orice alt subiect de pe scena internațională, pe parcursul întregii zile de duminică.
Sentimentul anti-sistem este ridicat în România, unde venitul mediu pe gospodărie este o treime din media Uniunii Europene. Peste 30% din 19 milioane de locuitori sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, iar aproape 20% din forța de muncă lucrează în străinătate, explică jurnaliștii The Guardian.
Bloomberg: Eliminarea lui Antonescu, a doua lovitură pentru partidele coaliției
O victorie răsunătoare pentru candidatul naționalist George Simion, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, notează și BBC, care amintește de alegerile anulate de acum 6 luni și de „outsider-ul radical, cu înclinații mistice, Călin Georgescu”.
Un episod considerat de Associated Press cea mai gravă criză politică din ultimele decenii, din țara membră în Uniunea Europeană și NATO.
Al doilea tur, din 18 mai, va decide dacă țara va menține cursul transatlantic de încredere pe care l-a urmat în cele trei decenii și jumătate de la prăbușirea regimului dictatorului Nicolae Ceaușescu, sau dacă se va întoarce către forțele anti-sistem care au contestat ordinea liberală a Uniunii Europene, constată Bloomberg.
Financial Times: Alegerea lui George Simion ar putea pune în pericol stabilitatea politică a României
Fanul lui Trump câștigă prima rundă, notează, central, și publicația online POLITICO.
Un rezultat monitorizat îndeaproape la Bruxelles și Washington deopotrivă, în condițiile în care România a devenit cel mai recent câmp de luptă între extrema dreaptă și establishmentul politic, potrivit jurnaliștilor de specialitate. Cu Simion președinte, relativa stabilitate politică din ultimii ani a României ar putea fi pusă în pericol.
De asemenea, România s-ar putea apropia de alte state din estul Uniunii Europene, precum Ungaria și Slovacia, care contestă deschis valorile blocului comunitar și care au legături neclare cu țări precum Rusia. Este concluzia care atrage atenţia în analiza făcută de Financial Times.

