Întâlnirile lui Kirill Dmitriev cu oficiali americani la Casa Albă, săptămâna trecută, au trecut în mare parte neobservate. Și asta, în mod deliberat.
Elegantul emisar pentru investiții al președintelui rus Vladimir Putin, care joacă și un rol-cheie în negocierile Moscovei privind Ucraina, a postat pe rețelele de socializare o imagine a planului său de zbor pentru a sublinia faptul că un înalt oficial rus sancționat a fost primit de administrația Trump. În rest, detaliile discuțiilor rămân neclare, notează editorialistul de la The Guardian.
Cel mai important oficial rus care a vizitat SUA de la invazia Moscovei în Ucraina, în 2022, Dmitriev – membru al cercului restrâns de apropiați ai lui Putin – pare alegerea ideală pentru a atrage atenția lui Trump și a unei administrații cu o viziune globală profund tranzacțională.
Șef al fondului suveran de investiții al Rusiei, în valoare de 10 miliarde de dolari, Dmitriev s-a născut la Kiev în perioada sovietică și a studiat în SUA, inclusiv la Stanford și Harvard Business School.
Dmitriev a fost desemnat de Putin să-l mențină pe Donald Trump de partea Rusiei, în contextul în care președintele american și-a exprimat nemulțumirea față de Rusia din cauza unui „armistițiu” mediat de SUA, care există mai mult pe hârtie, în condițiile în care atacurile continuă.
Toate acestea, a declarat Dmitriev săptămâna trecută – conform unui tipar bine cunoscut al Kremlinului – sunt vina tuturor, mai puțin a Rusiei.
„Astăzi,” a scris Dmitriev pe Telegram joi, „numeroase forțe interesate în menținerea tensiunilor stau în calea restabilirii unei cooperări constructive.
„Aceste forțe distorsionează în mod deliberat poziția Rusiei, încercând să saboteze orice pas către dialog, fără să se zgârcească la bani sau resurse pentru a face asta.”
Nu era mare mister la cine se referea când vorbea despre aceste „forțe”: Ucraina și aliații săi europeni, dintre care unii și-au exprimat deschis frustrarea față de Rusia.
„Evaluarea noastră este că Putin continuă să ascundă adevărul, continuă să tragă de timp,” le-a spus jurnaliștilor secretarul britanic de externe, David Lammy, de la sediul NATO, referindu-se la „armistițiul” și negocierile în curs.
El a adăugat că, deși Putin ar trebui să accepte un armistițiu real, „el continuă să bombardeze Ucraina. Populația sa civilă. Rezervele sale de energie. Te vedem, Vladimir Putin. Știm ce faci.”
Comentariile lui Lammy reflectă un consens tot mai larg conform căruia „armistițiul” mediat de Trump, anunțat luna trecută – un acord foarte limitat, în cel mai bun caz – s-a dezumflat rapid, confruntându-se cu realitatea unui Kremlin care pare hotărât să continue lupta.
Puținul optimism care mai exista în unele cercuri din Ucraina, că discuțiile ar putea duce la un parcurs real spre pace, s-a evaporat de mult, fiind înlocuit de temeri că Rusia s-ar putea pregăti pentru o nouă ofensivă majoră în lunile de primăvară și vară.
Gândit ca un acord pe termen scurt, ce acoperea doar o parte restrânsă a conflictului, armistițiul a încurajat ambele părți să se abțină de la atacuri asupra infrastructurii energetice și a altor obiective civile, precum și în zona maritimă a Mării Negre – dar a lăsat războiul să continue nestingherit de-a lungul liniei principale de contact din estul Ucrainei, care se întinde în mod sinuos pe o distanță vastă.
Dintre cele două aspecte vizate, atacurile asupra infrastructurii energetice s-au dovedit cele mai semnificative, ambele părți acuzându-se reciproc de încălcarea acordului în ceea ce privește aceste obiective.
Așa cum au subliniat și experții, angajamentele asumate la Jeddah, în Arabia Saudită, au fost nu doar vagi, ci și lipsite de un mecanism clar de verificare și aplicare a unui armistițiu.
„Nu există niciun armistițiu,” observă Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea din St Andrews.
„Atacurile asupra infrastructurii energetice continuă, iar componenta privind Marea Neagră este nesemnificativă. Un armistițiu real ar însemna încetarea completă a luptelor de-a lungul liniei de contact.”
În schimb, O’Brien interpretează tonul pozitiv al declarațiilor apărute după întâlnirea de la Jeddah ca fiind mai degrabă despre protejarea pozițiilor Kievului și Moscovei în raport cu Trump, decât despre un progres real către pace.
„Rusia nu a vrut să-l înfrunte deschis pe Trump. Din punct de vedere diplomatic, ar fi o greșeală să spună că nu vor un armistițiu, așa că merg pe ideea de a întreține această aparență, mai ales Kremlinul, care încă crede că mai are de câștigat pe câmpul de luptă,” explică O’Brien.
Orysia Lutsevych, directoarea Forumului Ucraina din cadrul think tank-ului Chatham House, este la fel de directă: „Nu avem niciun armistițiu. Punct. Și nu avem niciun angajament din partea Rusiei, care pune condiții chiar și pentru acel armistițiu parțial din vestul Mării Negre – condiționându-l de ridicarea unor sancțiuni, inclusiv cele bancare impuse de UE.”
„Oferta Rusiei pentru America este: «Nu mai aruncați bani pe un război pe care Ucraina nu-l poate câștiga și haideți să facem bani împreună». Iar ca parte din această strategie, vor încerca să dea vina pe Ucraina pentru obstrucționarea păcii.”
„Americanii nu au abordat aceste discuții din perspectiva faptului că trebuie să fie verificabile și aplicabile, nici ținând cont de istoricul Rusiei în materie de încălcări. Ceea ce e cu adevărat remarcabil e cât de repede l-au reprimit pe Putin în joc, fără ca Rusia să fi făcut vreun gest de bunăvoință.”
Din partea Ucrainei – în urma infamului atac-surpriză al lui Trump asupra președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski, în cadrul unei întâlniri tensionate și televizate la Casa Albă – dorința de a părea în acord cu ideea unui armistițiu a avut un impuls mult mai existențial: menținerea accesului la armele și informațiile furnizate de SUA, ambele amenințate de Trump.
Toate acestea l-au forțat pe Zelenski să insiste asupra unui punct esențial – cel care a stârnit reacțiile furioase ale lui Trump și ale vicepreședintelui american JD Vance în timpul acelei întâlniri: Rusia nu poate fi de încredere când vine vorba de respectarea unui acord.
Săptămâna trecută, Ucraina a acuzat forțele ruse că au bombardat infrastructura energetică din Herson în dimineața zilei de 1 aprilie, lăsând fără electricitate cel puțin 45.000 de locuitori.
Acuzațiile de încălcare a armistițiului au continuat din ambele părți, în timp ce poziția Moscovei privind un posibil acord de încetare a focului s-a clarificat: orice presupusă schimbare de atitudine față de cerințele Rusiei privind Ucraina este o iluzie.
Săptămâna trecută, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe responsabil de relațiile cu SUA, a declarat că Moscova consideră că un acord de pace trebuie să pornească de la „cauzele profunde” ale războiului.
Aceste „cauze profunde” reflectă poziția maximalistă a Moscovei: solicitări voalate făcute luna trecută ca actori externi să creeze o „administrație internațională temporară” în Ucraina sub egida Națiunilor Unite. Pe scurt: schimbare de regim, sub alt nume.
Rolul lui Dmitriev ca unul dintre principalii destabilizatori trimiși de Putin nu a trecut neobservat, mai ales după ce a fost invitat de trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff – care, potrivit unor surse, pare să fi fost luat prin surprindere în mod repetat de strategia Kremlinului.
La 30 martie, Dmitriev declara pentru serviciul rus al BBC un lucru imposibil de pus în practică, observat și de Institutul pentru Studiul Războiului: „Cooperarea economică între SUA și Rusia ar trebui să fie o prioritate dacă America vrea să încheie războiul din Ucraina, dar o astfel de cooperare poate începe doar după finalizarea negocierilor de pace.”
Pentru a submina acordul privind metalele rare pe care Trump încearcă să-l impună Ucrainei, oficialii ruși au început să fluture promisiunea unor proiecte comune ruso-americane în domeniul extracției de metale rare.
Dacă tacticile Rusiei par familiare – folosirea unui „armistițiu” ca pretext pentru a-și avansa interesele militare și diplomatice – este pentru că, spun analiștii, se aseamănă cu ceea ce s-a întâmplat în timpul negocierilor de la Minsk, acum un deceniu, și în războiul civil din Siria.
Și, deși Trump a recunoscut pe 25 martie că Rusia „trage de timp” în negocierile de pace pentru a câștiga mai mult teritoriu, pentru mulți observatori pare tot mai clar că el este mai interesat să curteze Rusia decât să urmărească o pace justă și durabilă.
Cel mai important obstacol, însă, ar putea fi cel descris de Richard Haass, fost diplomat american și fost președinte al Consiliului pentru Relații Externe al SUA.
„Cea mai mare întrebare rămâne politica SUA,” a scris Haass recent. „Administrația Trump a folosit o combinație de presiune și stimulente pentru a convinge cele două părți să oprească luptele. Dar abordarea sa a fost dezechilibrată, oferind beneficii Rusiei în timp ce exercita o presiune puternică asupra Ucrainei.”
Și, deși unii – inclusiv Zelenski – au sugerat că Trump ar putea să-l aducă pe Putin în fața realității în câteva săptămâni, dacă ar dori, până acum nu există prea multe dovezi care să sugereze vreun fel de urgență sau dorință de acțiune.
Așadar, războiul continuă.
Urmărește-ne pe Google News
