Excesul de tehnologie, efecte asupra copiilor. Telefonul mobil deformează coloana vertebrală

3 April 2025, 20:25

Folosirea excesivă a telefonului mobil are efecte dăunătoare asupra coloanei vertebrale, mai ales în cazul copiilor. Și, cu cât cei mici petrec mai multe ore în fața ecranului, cu atât problemele de sănătate sunt mai mari, atrag atenția medicii. Scolioza este una dintre afecțiunile pentru care tot mai mulți adolescenți au nevoie de tratamente și recuperare.

Poziția unui device ar trebui să fie undeva cât mai aproape de spectrul vizual, cu cât capul este aplecat mai înainte și ne ducem în față, cu cât greutatea și tensiunile care au loc la acest nivel cervical sunt din ce în ce mai mari. Și atunci copilul trebuie să înțeleagă că poziția capului, către device, cu ochii cât mai aproape, pot să îl afecteze pe termen lung.

Pentru mulţi copii telefonul mobil nu lipsește nici când își fac temele și nici în timpul liber. Unii îl folosesc chiar ore în șir pentru jocuri, desene animate sau conversații pe rețelele sociale.

Iar efectele negative apar rapid, inclusiv asupra posturii. Medicii au observat o creștere a numărului de cazuri de scolioză la adolescenți.

Jumătate dintre cei care ajung la Centrul Naţional de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii Nicolae Robănescu din Capitală, majoritatea cu vârsta în jur de 10 ani, au această afecțiune.

Dr. Mihaela Bejan, medic primar, medicină fizică şi reabilitare, Centrul Naţional ,,Nicolae Robănescu”: Părinții observă uneori, dar nu întotdeauna pentru că perioada asta se suprapune peste dezvoltarea lor psihologică, nu se mai dezbracă în fața părinților sau părinții nu se mai ocupă de igiena lor și se trezesc la un moment dat că au o postură incorectă. Dacă e descoperită la începutul perioadei de creștere rapidă din timpul adolescenței se poate face ceva, dacă vin la 16-17 ani este mai greu de corectat.

Soluția e gimnastica medicală pentru corectarea posturii şi tonifierea musculaturii care susține coloana vertebrală.

Dar orele în şir petrecute cu telefonul sau tableta în mână au și alte efecte.

Dr. Gabriela Costache, medic specialist psihiatrie pediatrică, Centrul Naţional ,,Nicolae Robănescu”: Vedem acest lucru în patologii precum anxietate și depresie, în primul rând, dificultăți de atenție și concentrare, copii cu ADHD, care își adâncesc simptomele din cauza faptului că petrec foarte mult timp pe ecrane.

Psihiatrii pediatrici lucrează zi de zi cu astfel de cazuri, după ce părinţii observă schimbări în comportamentul copiilor şi cer ajutor specialiştilor.

Dr. Gabriela Costache, medic specialist psihiatrie pediatrică, Centrul Naţional ,,Nicolae Robănescu”: Copilul mic, cel care ar trebui să utilizeze tehnologia aproape de 0, are manifestări de tipul probleme de somn, iritabilitate când se opresc ecranele, se opune la orice solicită părinții. Copilul școlar refuză să îndeplinească sarcinile școlare și rezultatele școlare sunt în scădere. Sunt dificultățile de atenție cele care le-aș numi pe primul loc.

Specialiștii atrag atenția că, pentru a evita astfel de situaţii, părinții trebuie să gestioneze timpul pe care copiii îl petrec în fața ecranului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite