Serbia: Bilanțul tragediei din gara din Novi Sad crește la 16 morți, după decesul unui adolescent
Numărul morților în tragedia din 1 noiembrie anul trecut de la Novi Sad, care a declanșat o amplă mișcare de protest în Serbia, a crescut vineri la 16, după decesul unui adolescent, informează AFP.
Tânărul a fost rănit la prăbușirea unui plafon de beton al gării din cel de-al doilea oraș ca mărime al Serbiei, abia renovată. Paisprezece oameni au murit pe loc, iar un al 15-lea câteva zile mai târziu.
Tânărul al cărui deces a fost anunțat vineri era născut în 2006 și era tratat de la sfârșitul lunii ianuarie la spitalul militar din Belgrad.
‘În pofida tuturor măsurilor luate și a dăruirii maxime a personalului nostru, pacientul a cedat în urma leziunilor complexe și a complicațiilor rezultate. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei decedatului’, a scris spitalul într-un comunicat publicat pe site-ul său.
La scurt timp după anunțul morții sale, pe clădirea liceului său din Novi Sad a fost ridicat un steag negru, iar zeci de oameni au venit să depună flori și lumânări.
Tragedia din noiembrie a stârnit un val de furie care continuă să zdruncine Serbia de câteva luni, o parte din sârbi văzând în acest accident o reflectare a corupției care, potrivit lor, marchează viața de zi cu zi, instituțiile și lucrările publice.
De la o săptămână la alta, mișcarea s-a extins, cu demonstrații zilnice cerând tragerea la răspundere a celor responsabili de accident, eliberarea manifestanților arestați, dar și un sistem mai puțin corupt. Studenții au preluat conducerea, organizând marșuri în toată țara și mitinguri uriașe.
În timpul ultimei manifestații, de sâmbătă, 15 martie, sute de mii de oameni, potrivit unei organizații independente, s-au adunat pe străzile din Belgrad, cel mai mare protest din istoria recentă a Serbiei.
Deși acesta a fost în cea mai mare parte pașnic, seara s-a produs un incident controversat: opoziția și manifestanții au acuzat poliția că ar fi folosit un tun sonic, un dispozitiv militar folosit pentru a dispersa mulțimile, sau un alt dispozitiv similar.
Guvernul recunoaște că dispune de acest tip de armă, iar în fotografiile publicate în presă și de AFP se poate vedea un vehicul de poliție dotat cu un echipament care ar putea semăna cu un astfel de dispozitiv, parcat sâmbătă în centrul orașului. Dar poliția sârbă, Ministerul Apărării, serviciul de informații și guvernul au negat cu fermitate că s-a folosit un astfel de dispozitiv.
‘Investigație imediată’
Mii de intelectuali din întreaga lume, inclusiv laureata Premiului Nobel Annie Ernaux și economistul Thomas Piketty, au semnat vineri o petiție prin care cer susținerea studenților sârbi, ale căror ‘revendicări privind un stat de drept și instituții funcționale nu sunt doar justificate, ci și esențiale’.
‘Ne exprimăm profunda îngrijorare față de incidentele violente din timpul protestelor conduse de studenți de la Belgrad, unde demonstranții pașnici, inclusiv studenți și profesori, au fost expuși la arme neletale, ceea ce a dus la răni și suferințe severe’, scriu semnatarii petiției, cerând ‘o anchetă imediată și transparentă’.
Această petiție se adaugă altor apeluri internaționale: Consiliul Europei s-a declarat ‘foarte îngrijorat de escaladarea tensiunilor’, iar raportorul special al ONU pentru situația apărătorilor drepturilor omului a cerut o anchetă serioasă după ‘știri tulburătoare privind presupusa utilizare a unui tun sonic împotriva protestatarilor’.

