CCR analizează, miercuri, o contestaţie privind candidatura şefei POT, Anamaria Gavrilă
Curtea Constituţională a României analizează, miercuri, o contestaţie depusă împotriva înregistrării candidaturii liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai, au precizat, oficiali ai CCR.
Potrivit surselor citate de Agerpres, judecătorii constituţionali urmează să analizeze contestaţia începând cu ora 13:00.
În sesizarea trimisă pe masa judecătorilor constituţionali se invocă “suspiciuni de fraudă electorală şi falsificarea listelor de semnături, existând în spaţiul online filmări video în care s-au comis nereguli grave, un individ fiind filmat în timp ce copiază din listele vechi din telefon semnături pentru alegerile prezidenţiale din 2025, ceea ce ridică suspiciuni în privinţa autenticităţii acestora, fapte ce constituie fals în declaraţii (art. 326 Cod penal), sancţionate de Legea 370/2024 pentru alegerea Preşedintelui României art. 27, alin. 2”.
Biroul Electoral Central are obligaţia să verifice autenticitatea semnăturilor şi să respingă candidatura dacă există suspiciuni, “lipsa acestor verificări fiind o încălcare gravă a procesului electoral”, subliniază semnatarul sesizării.
El mai invocă în sesizare un “comportament extremist şi instabilitate psihică”. Totodată, acesta mai susţine că sunt neconcordanţe în declaraţia de avere a şefei POT.
Biroul Electoral Central a decis, luni, înregistrarea candidaturii preşedintei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale

