Începe procesul cadrelor medicale acuzate de moartea lui Maradona
În Argentina începe, marți, procesul persoanelor acuzate de moartea fostului fotbalist Diego Armando Maradona.
Este vorba despre șapte cadre medicale care l-au avut în grijă pe Maradona și care sunt acuzate de omor prin imprudență.
Maradona a murit în noiembrie 2020, la 60 de ani, după un atac de cord. Cu doar câteva zile înaintea decesului, Maradona suferise o operație pe creier.
Presa din Argentina scrie că procesul ar putea dura câteva luni, iar cei care vor fi găsiți vinovați pot fi condamnați la închisoare între 8 si 25 de ani.

