Nicușor Dan, despre cazul ROMATSA: Să avem backup, să nu ne trezim deodată că nu mai pot zbura avioane în România
Președintele Nicușor Dan a făcut referiri, marți, într-o conferință de presă, la discuția de luni, din cadrul CSAT, unde s-a analizat și situația ROMATSA.
Nicușor Dan, președintele României: Ce s-a discutat în ședința CSAT de ieri a fost – și, în sfârșit, suntem și noi proactivi și nu reactivi – să prevedem niște mecanisme pentru momentul în care, eventual, hotărârea de la Curtea de Apel este confirmată de Înalta Curte. Adică să avem backup-ul dinainte, să nu trezim deodată că de pe o zi pe alta nu mai pot zbura avioane în România. La momentul în care va fi judecat, pentru că încă nu s-a redactat hotărârea primei instanțe. Deci, la momentul la care se va judeca recursul, decizia CSAT este că trebuie să existe un backup dintr-una din patru soluții care au fost enumerate ieri acolo și care trebuie analizate de colective de juriști, să existe una din cele patru soluții deja în vigoare, astfel încât activitatea să nu fie perturbată.
Spaţiul aerian românesc riscă să se închidă în urma unei hotărâri judecătoreşti care ar putea suspenda activitatea ROMATSA, compania care gestionează traficul aerian civil din România. Instituţia este acuzată de discriminare în procesul de recrutare, iar reclamanţii au obţinut în instanţă suspendarea licenței pentru o lună. ROMATSA va ataca decizia.
Inspectia judiciară face verificări, iar situația a ajuns în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
O eventuală suspendare a activității ROMATSA ar atrage o izolare geopolitică, au apreciat membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării în ședința de luni. Membrii CSAT le-au solicitat autorităților publice competente să găsească soluții.
„O posibilă suspendare a activităţii ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securităţii naţionale, determinând degradarea imediată a supravegherii spaţiului aerian integrat şi perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă sau executorie. Acest blocaj operațional ar atrage o izolare geopolitică prin forțarea rerutării coridoarelor de tranzit europene, critice în contextul conflictelor din Vecinătatea Estică, erodând sever credibilitatea României de furnizor de securitate regională în raport cu EUROCONTROL.
În plan intern, blocajul managementului traficului aerian ar afecta infrastructura de transport comercial, cargo și de urgență, provocând prejudicii economice asimetrice și blocarea lanțurilor strategice de aprovizionare.
În acest sens, membrii Consiliului au hotărât ca Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, să ia măsurile necesare pentru identificarea soluțiilor privind continuarea serviciilor de navigație aeriană și securitate a spațiului aerian„, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale transmis la finalul şedinţei CSAT de luni.

