Ambasadorul Israelului: Suntem încă în război, apreciem ajutorul preşedintelui Trump şi solidaritatea României
Ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, a declarat joi, cu ocazia unei vizite la Buzău, că autorităţile din ţara sa apreciază foarte mult ajutorul preşedintelui SUA, Donald Trump, şi al administraţiei sale în contextul războiului din Fâşia Gaza, dar şi solidaritatea şi sprijinul statului român.
Războiul împotriva Hamas încă nu s-a terminat, existând încă ostatici în captivitate care trebuie să se întoarcă din Fâşia Gaza, a arătat ambasadorul Lior Ben Dor, în cadrul unei conferinţe de presă organizată joi, la Primăria Municipiului Buzău, în prezenţa primarului Constantin Toma şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romaşcanu.
“Suntem încă în război, România ne sprijină întotdeauna şi apreciem foarte mult prietenia României cu noi, sprijinul, solidaritatea. Suntem în război cu duşmanii noştri care vor să ne distrugă, dar suntem puternici şi rezilienţi şi cu ajutorul prietenilor noştri, cum avem aici în România, vom învinge. Încă avem ostatici în captivitate în Gaza, dar mulţi dintre ei deja s-au întors şi s-au reunit cu familiile lor, câţiva dintre ei sunt de origine română. Trebuie să luptăm ca toţi să se întoarcă acasă, inclusiv morţii. Am fost loviţi în 7 octombrie, acum un an şi cinci luni, dar vom învinge şi vom ieşi din traumă. Poporul evreu este obişnuit, ştim cum să depăşim problemele şi obstacolele. Mulţumim poporului român”, a declarat ambasadorul Statului Israel în România.
Totodată, diplomatul israelian a ţinut să sublinieze că aprecierea ţării sale pentru ajutorul oferit de preşedintele SUA, Donald Trump, şi administraţia americană.
“Apreciem foarte mult ajutorul preşedintelui american Trump, este foarte important pentru noi, suntem siguri că Trump şi administraţia americană înţelege care este şi de unde vine problema, ce trebuie să facem împotriva organizaţiei teroriste Hamas din Gaza şi cât de important este ca ei să sprijine Israelul. Alianţa între Israel şi SUA este foarte importantă şi apreciem întotdeauna alianţa şi prietenia cu SUA”, a mai declarat Lior Ben Dor.
Întrebat dacă serviciile de informaţii ale Israelului au informat ambasada Israelului în România cu posibile ingerinţe ale Rusiei în alegerile prezindenţiale din toamna anului 2024, oficialul a răspuns că nu se poate referi în mod direct la acest aspect.
“Nu pot să mă refer în mod direct la chestiunea aceasta, doar pot să spun că noi urăm cel mai bun viitor pentru România şi ştim sigur că România ştie cum să păstreze drumul cel mai bun care va garanta cel mai bun viitor pentru România”, a răspuns ambasadorul Israelului în România.
Ulterior, ambasadorul israelian a efectuat o vizită la templul evreiesc din municipiul Buzău, în prezent nefuncţional şi degradat după cutremurul din 1977 şi cele ulterioare. El s-a întâlnit şi cu responsabilul Obştii evreilor din Buzău, Max Weiner.

