Statele Unite au anunţat un pachet de sancțiuni împotriva unor persoane și nave care au legătură cu industria petrolieră iraniană
Guvernul Statelor Unite a anunțat luni un pachet de sancțiuni împotriva unor persoane și nave care au legătură cu industria petrolieră iraniană, reluând strategia de ‘presiune maximă’ împotriva Teheranului, informează agențiile EFE și AFP.
Pachetul de sancțiuni, coordonat de Departamentul de Stat și cel al Trezoreriei, vizează 22 de persoane și 13 petroliere, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al portofoliului diplomatic, Tammy Bruce.
SUA au identificat persoanele și navele ca fiind o ‘rețea de facilitatori ai transportului ilicit’ de țiței iranian pentru vânzarea sa către cumpărători din Asia.
Potrivit Washingtonului, această rețea a trimis ‘zeci de milioane de barili de țiței, evaluați la sute de milioane de dolari’, ocolind sancțiunile impuse Iranului. Navele au fost declarate ‘proprietate blocată în mai multe jurisdicții’.
‘Acțiunea de astăzi reprezintă un prim pas pentru materializarea campaniei de maximă presiune a președintelui Trump asupra regimului iranian, întrerupând încercările acestuia de a obține venituri din petrol pentru finanțarea activităților teroriste’, se menționează în comunicatul Departamentului de Stat.
Comunicatul avertizează, de asemenea, că SUA ‘vor continua să blocheze aceste surse de finanțare ilegală ce sprijină activitățile’ Iranului.
France Presse amintește că, la fel ca Rusia, Iranul depinde de o rețea de petroliere pentru a eluda sancțiunile occidentale și a continua să își vândă petrolul, care îi oferă o sursă esențială de venituri.
Printre persoanele sancționate luni se numără și directorul general al companiei naționale petroliere iraniene, Hamid Bovard, dar și brokeri cu sediul în Emiratele Arabe Unite și Hong Kong și chiar companii care închiriază nave din India sau Malaezia, a precizat Departamentul Trezoreriei.
La începutul lunii februarie, Washingtonul anunțase deja sancțiuni financiare împotriva unei rețele internaționale acuzată că a livrat petrol iranian Chinei pentru a finanța activitățile militare ale Teheranului.
Sancțiunile au ca efect înghețarea activelor din SUA deținute direct sau indirect de companiile vizate, precum și interzicerea pentru companiile cu sediul în SUA sau pentru cetățenii americani de a tranzacționa cu entitățile sancționate, cu riscul de a fi sancționați la rândul lor.
De asemenea, sancțiunile complică schimburile comerciale ale companiilor sancționate, limitându-le posibilitatea de a folosi dolarul în tranzacțiile lor, cu riscul de a intra sub incidența jurisdicției americane.

