„Arma Americii”. AR-15, cu care s-a tras asupra lui Donald Trump, una dintre „puștile cele mai iubite și mai defăimate” din Statele Unite

Pușcă AR 15 / Profimedia Images
14 iulie 2024, 13:57

O pușcă semiautomată de tip AR-15 a fost găsită de forțele de ordine lângă bărbatul ucis de lunetiștii Secret Service, pe acoperișul unei clădiri situate la aproximativ 130 de metri de locul unde Donald Trump susținea un discurs atunci când a fost deschis focul asupra sa. Puștile de tipul ArmaLite Rifle 15 sunt din anii 2010 „cele mai iubite”, dar și mai demonizate arme, potrivit The New York Times.

Și asta pentru că armele din categoria AR-15 au fost cele mai folosite la atacurile în masă care au îndoliat repetat Statele Unite, în ultimii 14 ani.

„AR” din AR-15 înseamnă „ArmaLite Rifle”, iar „AR-15” este acronimul care definește doar variantele civile semiautomate ale puștii, care nu au funcția complet automată.

O concepție greșită este că „AR” ar fi o abreviere pentru „pușcă de asalt” sau „pușcă automată” (assault rifle), poate din cauza includerii sale în interdicția federală privind armele de asalt din 1994.

AR-15 a fost inițial proiectată pentru a înlocui pușca M14 în războiul din Vietnam.

Versiunea originală este asemănătoare puștilor militare M16 și M4 Carbine, care au același design de bază. Forma inițială a fost stabilită de proiectantul de puști de infanterie Eugene Stoner, în 1956.

O variantă cu foc selectiv mai ușoară a fost proiectată în 1958, pentru uz militar, și desemnată ArmaLite model 15, sau AR-15.

Din cauza problemelor financiare și a limitărilor în ceea ce privește capacitatea de producție, ArmaLite a vândut modelele și mărcile AR-15 și AR-10 către Colt în 1959.

Arma semiautomată civilă AR-15 a fost introdusă de Colt în 1963.

Principala deosebire între puștile semiautomate civile și puștile de asalt militare este focul selectiv. Modelele militare sunt produse cu mai multe moduri de tragere: foc semiautomat, foc complet automat și/sau foc în rafală.

Promovată drept „pușca Americii” de către National Rifle Association, AR-15 a devenit tot mai cunoscută tocmai în urma eforturilor de restricționare a vânzării sale și propunerilor de a o interzice.

Acest tip de armă a devenit subiectul principal al dezbaterilor privind controlul armelor din SUA.

Filmul evenimentelor din timpul mitingului în care s-a tras asupra lui Donald Trump

Şoc în America! Donald Trump a fost ţinta unei tentative de asasinat, în timpul unui miting electoral în Pennsylvania. Asupra fostului preşedinte – şi actual candidat republican la prezidenţialele din noiembrie – au fost trase focuri de armă. Trump a fost atins la ureche şi la gât, dar nu sunt răni de profunzime. Atacatorul a fost ucis de agenţii Serviciilor Secrete.

Unele puști de tip AR-15 limitează utilizarea încărcătoarelor detașabile, pentru a respecta reglementările din diferite state. Aproape toate versiunile AR-15 civile au un mâner de pistol ca și versiunile militare. Mânerul de pistol este în general detașabil. Sunt disponibile mânere care respectă restricții diverse, în funcție de stat.

Unele versiuni ale AR-15 au fost clasificate drept „arme de asalt” și interzise în temeiul Legii privind protecția siguranței publice și a utilizării recreative a armelor de foc din 1994, în Statele Unite.

Interdicția a expirat în 2004.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite