UE, negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Odobescu: Este o zi istorică. Recean: Vom determina cum vom construi o viață pașnică și prosperă
Republica Moldova şi Ucraina încep oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Urmează un proces lung şi anevoios: cele două țări trebuie să îndeplinească numeroase criterii economice, politice şi instituţionale pentru un rezultat de succes.
Deschiderea acestor discuţii este rezultatul unui acord greu obţinut între 26 de ţări ale UE, care au fost nevoite să-şi folosească ingeniozitatea pentru a convinge cea de-a 27-a, Ungaria lui Viktor Orban, să nu blocheze procesul.
Luminița Odobescu, ministru de Externe al României: Este o zi istorică pentru Ucraina și Moldova. România a fost încă de la început un susținător puternic al extinderii Uniunii Europene prin Ucraina și Moldova. Felicit cele două guverne pentru reformele semnificative luate în vremuri foarte dificile. Extinderea estică este o opțiune strategică pentru Uniunea Europeană. Este un semnal puternic al sprijinului nostru statornic pentru Ucraina și Republica Moldova. România va continua să sprijine și să fie alături de cele două țări pentru a-și atinge acest obiectiv.
Dorin Recean, prim-ministru al Republicii Moldova: Prima conferință interguvernamentală între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acesta este rezultatul analizei Comisiei Europene pe tema realizărilor pe care Republica Moldova și societatea moldovenească le-a făcut pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din Republica Moldova în concordanță cu recomandările UE. Este un moment istoric pentru Moldova, în momente semnificative din punct de vedere al istoriei pentru Europa. (…) Vom determina împreună cu UE cum vom construi o viață pașnică, în pace și o viață prosperă, în Republica Moldova.

