Florin Piersic, transferat la Spitalul Matei Balș din București cu avionul SMURD
Florin Piersic a fost transferat marți seară, cu un avion al SMURD, de la Cluj-Napoca la spitalul „Matei Balș” din Capitală.
La primirea solicitării, avionul SMURD se afla implicat în exercițiul NATO „Vigorous Warrior 2024”, desfășurat în Ungaria”, anunță IGSU.
Actorul în vârstă de 88 de ani a suferit duminică, 5 mai, în prima zi de Paște, o intervenție chirurgicală la Institutul Inimii din Cluj.
Transferul nu este unul de urgență, ci este programat, potrivit declarațiilor managerului spitalului din Cluj.
Florin Piersic a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici.

