După Paris, președintele chinez Xi Jinping viziteză Belgradul. Turneul european se încheie joi, la Budapesta

7 May 2024, 19:02 (actualizat 7 May 2024, 23:11)

Președintele chinez își continuă turneul european cu o vizită la Belgrad.

După un prânz privat cu Emmanuel Marcon în Pirinei, Xi Jinping a părăsit Franța și a ajuns în capitala Serbiei, pentru a se întâlni cu președintele Aleksandar Vucic.

Momentul ales pentru vizita în Serbia nu e lipsit de semnificație. Azi se împlinesc 25 de ani de când forțele NATO au lovit ambasada Chinei la Belgrad, în timpul campaniei de bombardamente din fosta Iugoslavie, ucigând trei jurnaliști chinezi.

Într-un articol semnat de Xi Jinping publicat în Serbia înainte de sosirea sa, liderul de la Beijing a criticat aceste bombardamente.

Șefii celor două state vor semna mai multe acorduri de cooperare.

China a injectat miliarde în Serbia şi în ţările balcanice vecine, în special în sectoarele miniere şi de producţie, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat un acord de liber schimb.

Xi Jinping își va încheia turneul joi, cu o vizită la Budapesta, unde se va întâlni cu Viktor Orban.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite