Incendiu la un bloc din zona Obor. Patru oameni, la spital. Mai mulți locatari au fost evacuați
Patru oameni au ajuns la spital și 5 au avut nevoie de îngrijiri medicale în urmă unui incendiu care a izbucnit în urmă cu câteva ore într-un bloc din sectorul 2 al Capitalei. Locatarii au fost evacuați de pompieri.
Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament de la etajul 3 al unui bloc situat pe Bulevardul Gara Obor din Sectorul 2.
„La sosirea forţelor, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi cu degajări de fum, în interiorul apartamentului, cu extindere la faţada clădirii. Fumul s-a degajat pe casa scării şi a pătruns în apartamentele locatarilor de la etajele superioare. S-a procedat la evacuarea unor locatari prin exteriorul clădirii, folosind autoscara”, arată sursa citată.
Au fost alertate opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, două autospeciale de descarcerare şi cinci ambulanţe SMURD, menţionează ISUBIF.
După aproape două ore, incendiul a fost stins.

