Preşedintele Klaus Iohannis, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări: Am subliniat importanţa proiectelor de conectare a Flancului estic pe drum şi calea ferată
Preşedintele Klaus Iohannisa participat, joi, la Vilnius, la cea de-a IX-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). ”A fost o sesiune destul de lungă, foarte substanțială”, a precizat șeful statului român, la finalul discuțiilor. Conectarea Mării Negre cu Marea Baltică atât pe calea ferată, cât și rutier, sunt două dintre principalele proiecte discutate la Vilnius de președintele Klaus Iohannis și omologii săi din Estul Europei în cadrul Summitului celor Trei Mări.
Președintele Klaus Iohannis a precizat, la finalul summitului, că ”a fost o sesiune destul de lungă, foarte substanțială”.
”Am discutat temele importante și, ca să fiu clar care sunt temele importante, această Inițiativă a celor Trei Mări a fost gândită pentru a îmbunătăți infrastructura de legătură pe Axa Nord-Sud în partea noastră a Europei, infrastructura de legătură însemnând, sigur, drum, înseamnă cale ferată, dar înseamnă și conectivitate pe gaz, pe electricitate, pe digital și așa mai departe”, a spus șeful statului.
Președintele Iohannis a reiterat importanța a două proiecte: conectarea întregului Flanc Estic atât pe drum, cât și pe cale ferată. ”Sunt două proiecte care leagă Marea Neagră de Baltică, și aceste două proiecte pentru noi au o importanță deosebită.”
În marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, a avut loc un forum economic, la care România a participat și în acest an, a arătat Iohannis. ”A fost unul foarte mare de data aceasta și credem că și de aici vom reuși să avem o implicare crescută a sectorului privat. Sperăm să avem și parteneriate public-privat care duc toate lucrurile mai departe”.
”În fiecare an, am încercat să atragem noi membri, și îmi face plăcere să reamintesc că, în septembrie, Summitul Inițiativei a avut loc la București, am găzduit acest format, și la București am reușit să obținem acordul tuturor participanților pentru ca Republica Moldova și Ucraina să devină state participante asociate, un statut foarte aproape de statutul de membru, care, cu siguranță, ne pune în situația să avem proiecte comune mult mai bune”, a explicat președintele României.
Klaus Iohannis a vorbit despre faptul că la prima ediție a summitului la București au fost aduși parteneri strategici, precum Statele Unite, Comisia Europeană și Germania.
”Și acum, la această ediție, avem un nou partener strategic, este vorba de Japonia. Lucrurile merg bine și arată că există un interes global crescut pentru această Inițiativă, iar, pentru noi, care facem parte din Inițiativă, se deschid noi și noi căi de colaborare cu spații care poate nu sunt așa ușor accesibile pentru unii dintre membrii Inițiativei”.
Acesta al nouălea summit și urmează al zecelea, care se va desfășura anul viitor în Polonia. ”Noi toți ne-am exprimat speranța că summitul de la anul viitor va aduce și noi rezultate foarte concrete pentru statele care au intrat în această Inițiativă”, a conchis președintele Iohannis.
Iniţiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE şi state non-UE, cu beneficii inclusiv în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor acestora şi a stimulării oportunităţilor de cooperare multidirecţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, în septembrie anul trecut, precedenta ediţie a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declaraţie comună substanţială, care a constituit un reper important pentru viitorul şi dezvoltarea Iniţiativei, mai ales în ceea ce priveşte interconectările transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării, dar şi privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei.
De asemenea, la Bucureşti, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă, iar Ucraina şi Republica Moldova au obţinut calitatea de state asociate. Un alt rezultat important al Summitului de la Bucureşti a fost actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la Bucureşti, din 2018.

