Comitetul Internaţional Olimpic reclamă un nou incident în campania de dezinformare a Rusiei

22 March 2024, 15:05

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a semnalat joi seara un nou incident în campania de dezinformare a Rusiei lansată împotriva sa, la o săptămână după schimburile de replici violente între Moscova şi organizaţia de la Lausanne, scrie AFP.

“Apelurile false care pretind că provin de la Comisia Uniunii Africane par să fi fost făcute de acelaşi grup care a atacat deja mai mulţi lideri politici mondiali şi alte personalităţi de rang înalt în mod similar”, a spus CIO într-un scurt comunicat de presă.

În cadrul acestor apeluri, ”o persoană care se pretindea a fi preşedintele Comisiei Uniunii Africane a dorit să obţină argumente, în special de la CIO, împotriva politizării sportului de către guvernul rus, pentru a pregăti o declaraţie în care să denunţe această politizare”, se mai arată în comunicat.

CIO nu reuşeşte însă să explice în continuare ce îi permite să lege aceste apeluri de intervenţia rusă şi nu numeşte un grup anume, dar îşi aminteşte că a dezvăluit în noiembrie anul trecut ”o campanie de dezinformare şi defăimare de aceeaşi natură”.

La acea vreme, organizaţia olimpică a raportat ”pretinse citate de la reprezentanţii CIO, prevăzute cu informaţii false” în articole ”distribuite pe conturile Telegram şi alte platforme de socializare în mai multe limbi”.

La începutul anului 2023, CIO a susţinut că ”a fost produs un întreg documentar cu conţinut defăimător, naraţiune falsă şi informaţii false, folosind vocea unui actor de renume mondial de la Hollywood, generată de inteligenţa artificială”, înainte de ”să fie scos de pe reţelele de socializare” pentru caracterul său fabricat.

Tensionate de ani de zile, relaţiile dintre organizaţia olimpică şi autorităţile ruse s-au înrăutăţit în această săptămână, când CIO a acuzat Rusia că ”politizează sportul” prin lansarea în septembrie a unei noi competiţii, Jocurile Prieteniei, apoi le-a interzis sportivilor ruşi cu statut neutru să defileze în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris.

Miercuri, Moscova a acuzat organismul că ”se înclină spre rasism şi neonazism”, o declaraţie care ”depăşeşte tot ceea ce este acceptabil”, a răspuns Mark Adams, purtătorul de cuvânt al preşedintelui german al CIO, Thomas Bach. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite