Tapiserie tematică pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Lucrarea a fost realizată în celebrele ateliere Gobelins
Tradiția spune că fiecare ediție a Jocurilor Olimpice trebuie să aibă o tapiserie tematică. Cea de anul acesta este o lucrare de mari dimensiuni, pe trei panouri, la care s-a muncit 2 ani. Jurnaliștii au văzut-o în premieră, iar publicul o va putea admira din luna iunie, când va fi expusă la Hôtel de la Marine, în Place de la Concorde din Paris.
Tapiseria Jocurilor Olimpice a fost creată de artista franco-iraniană Marjane Satrapi și a fost realizată în celebrele ateliere Gobelins.
Inițial, când i s-a propus acest proiect ambițios, a crezut că este o glumă, apoi a realizat dimensiunea provocării.
Marjane Satrapi, autoarea tapiseriei „Persepolis”: “Am fost foarte încântată, onorată și fericită, dar în același timp și foarte stresată, pentru că ultima oară când Jocurile Olimpice au avut loc la Paris a fost în 1924, așa că trebuia să fiu la înălțime!”
Tapiseria se prezintă ca un triptic în care apar sportivi olimpici, iar în fundal sunt stilizate monumente emblematice ale Parisului, precum Biserica Sacré-Cœur, Catedrala Notre-Dame sau Turnul Eiffel.
Lucrarea este realizată din lână, are 9 metri înălțime pe 3 și cântărește 60 de kg. Este rezultatul unei munci de echipă care a durat 3 ani.
Marjane Satrapi, autoarea tapiseriei „Persepolis”: “Să o văd aici chiar că e ceva, pentru că arată chiar mai bine decât îmi imaginam. Vă mulțumesc pentru munca extraordinară pe care ați depus-o! Un efort colectiv, pentru că în această muncă este tot atât din fiecare dintre noi toți.”
Tapiseria va fi expusă în Place de la Concorde, pe fațada Hôtel de la Marine, iar după Jocurile Olimpice și Paralimpice va fi transferată în sud, la Nisa.

