Discursul despre starea națiunii. Tradiție, simbol, obligație constituțională, foaie de parcurs. De la foșnetul hârtiilor la spectacolul de astăzi

Constituția SUA prevede clar în Articolul II, Secțiunea 3, susținerea unui discurs despre starea națiunii: președintele „va informa periodic Congresul despre starea Uniunii și va recomanda Congresului măsurile pe care le va considera necesare și oportune”.

Dar discursul modern privind starea națiunii – fastul, spectacolul de televiziune și mesajul care stabilește agenda – constituie o tradiție mult mai recentă, notează AFP.

Starea națiunii – obligație constituțională percepută în forme diferite

Timp de mai bine de un secol, informarea despre starea națiunii a fost transmisă Congresului în scris și nu în cadrul unui discurs în fața unei sesiuni comune a legislativului american.

Pentru prima sa evaluare a stării națiunii, pe 8 decembrie 1801, Thomas Jefferson a trimis copii scrise celor două camere ale Congresului, pentru a fi citite de funcționarii însărcinați cu acest lucru.

Jefferson a vrut să simplifice ceea ce el credea că este o imitare aristocratică a discursului de pe tron al monarhului britanic, o practică pe care o vedea nepotrivită pentru o republică.

Practica trimiterii de copii Congresului a continuat pentru mai bine de un secol.

Cine a susținut primul discurs despre starea națiunii?

Pe 8 ianuarie 1790, la New York, George Washington a susținut primul discurs despre starea națiunii.

S-a petrecut la New York pentru că „The Big Apple” a fost capitala Statelor Unite din 1785 până în 1790.

Președintele John Adams, al doilea președinte al Statelor Unite, din 1797 până în 1801, a procedat la fel.

Thomas Jefferson, al treilea președinte al Statelor Unite, a renunțat la susținerea unui discurs și a preferat un mesaj scris, în parte și pentru că nu era un orator atât de bun.

Președinții au urmat exemplul lui Jefferson până în 1913, când Woodrow Wilson a revenit la practica adresării în cadrul unei sesiuni comune a Congresului, pe 8 aprilie 1913.

Wilson credea că Președinția este mai mult decât o instituție impersonală, iar leadershipul prezidențial activ și vizibil este ceva necesar atât pentru popor, cât și pentru Congres. Ca expresie a acestei filosofii, Wilson a susținut discursuri în Congres citând autoritatea Constituției, notează platforma The American Presidency Project.

Woodrow Wilson este de asemenea cel care a transformat discursul dintr-un raport al ramurii executive într-un proiect de agendă legislativă a președintelui SUA pentru un an întreg.

Originea denumirii discursului

Franklin D. Roosevelt a fost cel care a pus sintagma „starea națiunii/ starea Uniunii” atât pentru mesaj, cât și pentru întregul eveniment.

A devenit terminologia populară.

De la Franklin Roosevelt încoace, președinții au preferat în majoritate să susțină discursuri în loc să trimită un mesaj scris, pentru a-și îndeplini această obligație constituțională.

Discursul despre starea națiunii – de la foșnetul hârtiilor la tehnologia de ultimă oră

Calvin Coolidge a susținut primul discurs despre starea națiunii transmis prin radio, pe 6 decembrie 1923.

The New York Times estima că „va ajunge pe o suprafață mai mare a Statelor Unite și va fi auzit de mai mulți oameni decât orice voce din istorie”.

Ascultători din 6 orașe – Washington, New York, St. Louis, Kansas City, Dallas și Providence – l-au putut asculta.

Discursul a fost transmis atât de clar, notează platforma wearebroadcasters.com, încât angajații unei stații radio din St. Louis au sunat la Capitoliu să întrebe ce sunt zgomotele ciudate pe care le percepeau în timp ce președintele vorbea.

Era foșnetul hârtiilor puse deoparte de Calvin Coolidge.

Discursul lui Harry Truman din 1947 a fost primul transmis la televizor.

Lyndon B. Johnson a recunoscut importanța de a avea o audiență națională, mutând în 1965 momentul susținerii discursului de la orele după-amiezii la 21.00, după cum este și astăzi (04.00 ora României), astfel încât să poată avea cât mai mulți telespectatori.

Discursul din 2002 al lui George W. Bush a fost primul transmis live online, prin intermediul site-ului Casei Albe.

„În timp ce ne adunăm în această seară, națiunea noastră este în război, economia noastră este în recesiune, iar lumea civilizată se confruntă cu pericole fără precedent. Cu toate acestea, starea Uniunii noastre nu a fost niciodată mai puternică”, spunea, în deschidere, Bush.

De la debutul tradiției, nu a existat chiar în fiecare an un discurs despre starea națiunii.

Truman și-a difuzat mesajul final în presa scrisă. La fel au procedat Eisenhower în 1961 și Carter în 1981. În timpul convalescenței după un atac de cord, în 1956, Eisenhower a pregătit un sumar filmat de 7 minute al mesajului, la locuința din Key West, Florida, mesaj care a fost transmis prin canalele de comunicare în masă. Richard Nixon a avut un mesaj scris în 1973. Potrivit echipei sale, un mesaj verbal ar fi venit la prea scurt timp după inaugurare.

Reagan în 1981, George H.W. Bush în 1989, Bill Clinton în 1993, George W. Bush în 2001, Barack Obama în 2009, Trump în 2017 și Biden în 2021 – nu au susținut un discurs despre starea națiunii în primul an de președinție și asta pentru că ar fi avut loc la prea scurt timp după instalarea în funcție.

Totuși, unii dintre ei au susținut un discurs major în fața Congresului nu cu mult după ceremonia de inaugurare.

Autor: Mihaela Carpea