În urma norului de praf saharian, staţiile de măsurare a calităţii aerului nu au înregistrat valori record, ca în alte perioade
Norul de praf saharian este pe cale să se deplaseze complet de deasupra ţării noastre în următoarele ore. Faţă de alţi ani, de data aceasta staţiile de măsurare a calităţii aerului nu au înregistrat valori record. Oricum, în astfel de situaţii medicii le recomandă persoanelor care au astm, boli cardiovasculare sau boli pulmonare cronice să poarte mască, dacă trebuie să stea mai multe ore afară.
Valul de praf saharian a început să traverseze România joi seară, dinspre Sud către Nord. Meteorologii au estimat că totul va dura în jur de 24 de ore.
Mihai Timu, meteorolog, ANM: În principal, primăvara și toamna ne confruntăm cu astfel de episoade. Până mâine vom mai putea vedea praful adus de ploi, mai ales pe mașini vom observa acest un praf roșiatic.
Cele mai mari concentrații au fost preconizate să se înregistreze în Vestul și Sud-Vestul țării. Într-o astfel de situație, atunci când cad și precipitații ploile devin sângerii.
Luarențiu Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului: La momentul la care discutăm, nu avem creșteri de PM10 și PM2,5 la nivelul țării, iar populația trebuie să stea liniștită. În acestă seară, la ora 22.00, se va duce acest nor saharian de pe teritoriul țării.
Medicii spun că praful saharian ne poate afecta, dar nu în mod dramatic.
Magda Ciobanu, medic primar pneumolog: Pot fi simptome neplăcute, mai ales în cazul persoanelor care au o boală pulmonară cronică, mai ales persoanele care au astm, respectiv persoanele care au boli cardiovasculare. Prin urmare, recomandarea ar fi ca aceste persoane să evite să stea afară mai mult timp, iar dacă totuși trebuie să iasă să-și pună o măscuță. Studiile care au fost făcute în țările din jurul Mării Mediterane, adică țările care sunt cel mai mult afectate de acest nor de praf saharian, studii care s-au făcut din 2008 până acum, arată că mortalitatea nu este modificată semnificativ.
Valurile de aer fierbinte din Africa transportă, de câteva ori pe an, o cantitate importantă de nisip din Sahara, până pe continentul nostru.

