Incendiu de proporţii în Valencia, Spania. Un bloc cu 14 etaje a luat foc. 10 persoane decedate, 14 rănite, mai multe sunt date dispărute

23 February 2024, 08:52 (actualizat 23 February 2024, 23:04)

Cel puțin 10 morți şi 14 răniţi în urma incendiului devastator de la Valencia. Mai multe persoane sunt date dispărute şi este de aşteptat ca numărul victimelor să crească, deoarece nimeni nu ştie câţi dintre locatari se aflau acasă, în momentul izbucnirii focului. Clădirea a ars extrem de repede, din cauza vântului puternic. Potrivit Ministerului de Externe, din informaţiile de până acum, nu sunt români printre victime. Autorităţile au decretat trei zile de doliu în regiunea valenciană. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!

Incendiul a izbucnit la ultimul etaj al unuia dintre blocuri, joi după-masă, şi din motive încă necunoscute, focul s-a propagat cu viteză spre etajele inferioare. Vântul a aprins și blocul vecin.

Printre răniți sunt și 6 pompieri.

Persoanele decedate au fost vizualizate cu ajutorul dronelor, alte 19 sunt date dispărute, a transmis Oana Dobrescu, într-o corespondență din Spania.

ACTUALIZARE Peisajul este dezolant. Abia în a doua parte a zilei, pompierii au reuşit să intre în clădire. Intervenţia a fost amânată din cauza riscului de prăbuşire a acesteia.

ACTUALIZARE Premierul spaniol, Pedro Sanchez, și-a exprimat solidaritatea și sprijinul pentru familiile victimelor acestui incendiu și a spus că guvernul le va oferi sprijin celor rămaşi fără adăpost.

Pedro Sanchez, prim-ministrul Spaniei: Suntem aici pentru a oferi tot sprijinul şi serviciile necesare primăriei și guvernului regional, pentru a putea răspunde acestei urgenţe. Apoi, vom clarifica ceea ce s-a întâmplat şi vom ajuta familiile acestei tragedii teribile.

ACTUALIZARE Jorge Suarez, director adjunct al Serviciilor de Urgenţă din Valencia: 13 persoane sunt rănite, dintre careșase sunt pompieri, ceea ce arată intensitatea muncii pe care o desfășoară. Restul sunt civili care au fost duşi la diferite spitale din Valencia.

Maria Jose Catala, primarul Valenciei: Cifrele pe care le-am comunicat ieri nu s-au schimbat, deoarece pompierii încă lucrează pentru a avea acces în clădire. Deci, pe baza informațiilor de la pompieri, știm că sunt patru morți care nu au fost încă identificați. Pe baza informațiilor de la vecini, poliția locală și poliția națională, luăm în calcul între nouă și 15 persoane pe care nu le-am putut localiza.

ACTUALIZARE Au fost clipe dramatice, în care un pompier a fost văzut cum s-a aruncat de la etajul 1 al clădirii, pentru că era înconjurat de flăcări. Doi tineri care au reușit să fugă pe un balcon de la etajul 7 unde au stat câteva ore și de unde au fost salvați cu ajutorul a două scări mobile, una care arunca cu apă și una care i-a recuperat de acolo.

ACTUALIZARE Încă nu se poate pătrunde în incinta arsă, din cauză temperaturii foarte ridicate, iar pompierii încă lucrează din exterior, pentru a lichida incendiul.

Sunt 138 de apartamente în cele două blocuri date în folosință în 2009, din clădiri a rămas doar structura lor. Există teorii care susțin că materialele folosite pentru fațada clădirii sunt cauza extinderii atât de violente a focului.

Au fost decretate 3 zile de doliu și au fost anulate spectacolele pirotehnice de la acest final de săptămână.

Localnicii au adunat zeci de saci cu haine și pături pentru cei afectați, găzduiţi temporar la un centru improvizat în apropierea clădirii care a ars.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite