Cronica unei doborâri reușite. Cum au lovit ucrainenii un avion radar rusesc folosind un sistem produs chiar de Federația Rusă și rachete Patriot

18 January 2024, 19:49

Ucraina a doborât avionul radar rusesc A-50 folosind un radiolocator al unui sistem produs de Federația Rusă și o rachetă americană Patriot. Ipoteza a fost lansată de jurnaliștii de la Forbes, care citează un analist occidental, bun cunoscător al aviației militare a Moscovei. La sfârșitul săptămânii trecute, Kievul a lovit unul dintre puținele avioane radar pe care rușii le mai au în flotă.

Jurnaliștii de la Forbes susțin că, după ce ucrainenii le-au lovit mai multe radare din Crimeea, rușii au fost nevoiți să trimită mai aproape de linia frontului unui avion radar Beriev A-50.

Aparatul era însoțit de un IL 22.

Potrivit Forbes, ucrainenii au descoperit avioanele folosind un sistem S-300, însă le-au lovit cu rachete Patriot Pac-2, care au o rază de 160 de km.

Cdor. (r.) Valentin Mateiu: “Foarte probabil am avut situația în care Ucraina a folosit un senzor, să spunem radiolocatorul de la un S-300, dar în final au lansat un Patriot. Clar a fost o coordonare prin sistemul de comandă – au folosit anumiți senzori, între care S-300, sistem de comandă integrat și după aceea Patriotul a pornit radiolocatorul sectorial și a lansat această rachetă Patriot, ori dintr-un început am avut un sistem integrat hibrid.”

Ucrainenii au doborât avionul radar și au avariat serios IL-ul 22.

Moscova nu recunoaște că aparatele au fost lovite de ucraineni, ci susține că a fost o eroare a propriilor militari, care au tras din greșeală în avioane. Oricum, pierderea unui A-50 este o lovitură serioasă dată aviației militare rusești.

Cdor. (r.) Valentin Mateiu: “Au un număr limitat, 15 pe hârtie, se consideră că doar 8 sunt operaționale, între care 3 active. Pierderea unuia reprezintă, da, ceva important în ecuație.”

Comandorul în rezervă Valentin Mateiu consideră că, pe termen scurt, aviația rusă va evita misiunile în zona în care a fost doborât avionul A-50. Iar acest lucru e un avantaj important pentru ucraineni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite