Rușii au atacat în Ucraina cu rachete hipersonice Kinjal. Șeful diplomației franceze dă asigurări că Ucraina este și va rămâne prioritatea Franței
Noul ministru de externe francez, Stephane Sejourne, s-a aflat sâmbătă la Kiev pentru a marca sprijinul acordat de Paris Ucrainei după aproape doi ani de război cu Rusia. A ajuns la scurt timp după un atac masiv al rușilor cu rachete hipersonice, de tip Kinjal, inclsuiv asupra Kievului. Vizita vine după cea a premierului Marii Britanii, Rishi Sunak, care a anunțat un pachet consistent de sprijin de 2,5 miliarde de lire sterline și un acord de securitate cu Ucraina.
Aviația ucraineană a doborât rachete rusești în cel puțin 5 regiuni. La Kiev oamenii s-au refugiat, cu saltele și saci de dormit, în stațiile de metrou. Rușii susțin că au lovit fabrici de armament în Ucraina în special cu dispozitive hipersonice Kinjal, iar Kievul a anunțat că Rusia a lansat 40 de rachete şi drone în acest atac.
În acest context a ajuns la Kiev noul șef al diplomației franceze, în prima sa vizită în străinătate. Stephane Sejourne a declarat că Franța și Ucraina intră într-o fază a cooperării în domeniul apărării, care vizează și capacitatea Kievului de a produce armament pe teritoriul său.
Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei: Aș dori să-i mulțumesc colegului meu pentru că nu a fost oprit de un alt atac masiv al ruşilor. Îi sunt recunoscător pentru curaj, pentru faptul că nu s-a întors de la drum și a ajuns la Kiev.
Stephane Sejourne: „În pofida multiplicării crizelor, Ucraina este și va rămâne prioritatea Franței. Acesta este un mesaj important pe care vi-l transmitem. Apărarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional, dar și a valorilor europene, precum și securitatea poporului francez se joacă în Ucraina”.
Ajutorul militar oferit de Franţa Ucrainei depășește 3 miliarde de euro. În acest moment SUA au anunțat încetarea finanțării pentru Ucraina din cauza blocajului din Congres, iar pachetul european de 50 de miliarde de euro este blocat cel puțin până luna viitoare. Londra a anunțat suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina şi livrarea a mii de drone. În cadrul unui acord de securitate fără precedent încheiat între Marea Britanie și Ucraina, până la aderarea Ucrainei la NATO, după cum aprecia președintele Zelenski.

