40 de ani de la Acordul Schengen. Europarlamentarii au marcat momentul într-un context tensionat privind libera circulație

17 iunie 2025, 09:15

Se împlinesc 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, document istoric care a pus bazele liberei circulații în Europa. În 1985, cinci state – Germania, Franța, Belgia, Luxemburg și Olanda – au eliminat controalele la frontierele comune, deschizând calea spre ceea ce astăzi este cunoscut drept Spațiul Schengen.

Ceremonie la Strasbourg, în plin context al reintroducerii controalelor temporare

Evenimentul a fost marcat luni în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, într-un moment simbolic, dar și tensionat. Unsprezece state membre ale Uniunii Europene au notificat intenția de a reintroduce controale temporare la frontiere, invocând motive de securitate sau presiuni migratorii.

România și Bulgaria, aderare parțială. Europarlamentarii români: „Așteptarea a fost prea lungă”

România și Bulgaria au făcut pași importanți în direcția integrării totale în Spațiul Schengen. De la 1 aprilie 2024, cetățenii celor două țări beneficiază de liberă circulație pe cale aeriană și maritimă, iar de la 1 ianuarie 2025 au fost eliminate și controalele la granițele terestre.

Europarlamentarii români au subliniat, în cadrul dezbaterilor, că această aderare parțială a venit cu întârziere, deși România a îndeplinit de mult timp criteriile tehnice.

Libera circulație – unul dintre pilonii pieței interne europene

Acordul Schengen este considerat unul dintre cele mai importante realizări ale integrării europene, alături de moneda unică și piața internă. Libera circulație a persoanelor este nu doar un simbol al unității europene, ci și un factor esențial pentru dezvoltarea economică, turism, cooperare culturală și mobilitatea forței de muncă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă