35 de ani de la adoptarea Proclamației de la Timișoara. Punctul 8 propunea interzicerea dreptului de a candida la funcții publice a foștilor membri PCR și ofițerilor de Securitate

Acum 35 de ani, în data de 12 martie 1990, a fost adoptată Proclamația de la Timișoara, un document în care erau exprimate dorințele și speranțele românilor abia ieșiți de sub dictatura comunistă.

„Emblematicul punct 8 al Proclamației propunea sancționarea activiștilor Partidului Comunist Român și a foștilor ofițeri de Securitate prin interzicerea temporară a dreptului de a candida pentru funcții publice. Era o încercare de lustrație. Dar această inițiativă nu a fost niciodată adoptată în România postrevoluționară. Nu vom ști niciodată cum ar fi arătat țara noastră dacă punctul 8 de la Timișoara ar fi fost adoptat”, scrie pe pagina de Facebook Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS.

Ceea ce s-a întâmplat, însă, pornind de la Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, a fost înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Fără a avea un caracter lustrativ, legile care au coordonat activitatea instituției au făcut posibilă cunoașterea persoanelor și mecanismelor care au fost parte a sistemului totalitar comunist.

Ideea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara a fost preluată și transformată, nouă ani mai târziu, în lege și instituție de către Constantin Ticu Dumitrescu.

Proclamația de la Timișoara

Punctul 8

Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.