30 octombrie 1971 – Una dintre cele mai mari catastrofe miniere din România comunistă, tragedia de la Certej

În dimineața zilei de 30 octombrie 1971, localitatea Certeju de Sus, din județul Hunedoara, a fost zguduită de una dintre cele mai grave tragedii industriale din România. Barajul iazului de decantare al exploatării miniere Certej – unde se extrăgea aur cu cianuri – s-a rupt brusc, îngropând sub o masă uriașă de nămol toxic locuințele din apropiere.

Cauzele tragediei

La Certej se exploatau zăcăminte aurifere, iar reziduurile rezultate din procesul de extracție erau depozitate într-un iaz de decantare. Barajul acestuia, construit din materiale improvizate și fără măsuri adecvate de siguranță, cedase deja anterior, existând semnale de alarmă ignorate de autorități. În dimineața fatidică, structura instabilă a barajului a cedat complet.

Dezastrul

În doar câteva secunde, aproximativ 300.000 de metri cubi de steril au pornit ca un val ucigaș peste cartierul minier din apropiere. Blocurile de locuințe, barăcile muncitorilor și casele au fost spulberate, iar oamenii au fost surprinși în somn.

Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.

Bilanțul tragediei

Oficial, regimul comunist a raportat 89 de morți și 76 de răniți.

Totuși, martori și istorici susțin că numărul real al victimelor ar fi fost mult mai mare, dar cenzurat de autoritățile comuniste pentru a evita scandalul internațional și responsabilitățile oficiale.

Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare fast 225 de ani de minerit

Reacția autorităților

Regimul comunist a gestionat informația într-un mod controlat, evitând să recunoască erorile tehnice și lipsa măsurilor de siguranță. Presa a tratat evenimentul minimal, iar familiile victimelor au fost reduse la tăcere. După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului, deși acest iaz se mai rupsese și cu cinci ani înainte, când o cantitate mare de steril s-a prăvălit, fără să fi provocat victime.

Dezvăluirea fostului şef al Exploatării Miniere Certej

Abia în vara anului 1990, inginerul Paul Popescu, director al Exploatării miniere Certej la momentul catastrofei, a vorbit pentru prima dată, în public, despre ce s-a întâmplat în dimineaţa de 30 octombrie 1971. Mărturia sa a fost condamnată de ziarul local „Cuvântul Liber”. Acesta a susţinut că numărul morţilor a fost mult mai mare decât cel anunţat iniţial de autorităţile comuniste.

„Au pierit peste 118 fiinţe omeneşti. Mari au fost şi pierderile materiale…”, susţinea inginerul, care se declara traumatizat de cele trăite cu 19 ani în urmă. „Cauza principală s-a născut odată cu tema de proiectare, proiectul întocmit de Institutul de Mine din Bucureşti, numit „Soluţie nouă de depunere subacvatică a nisipurilor cu fundaţie de argiă, pentru reţinerea infiltraţiilor”.

Dar soluţia nu s-a dovedit bună, fundaţia iazului a alunecat, nefiind adecvată la noua tehnică. O altă cauză şi mai gravă a fost alegerea locului amplasării iazului respectiv. Era mai bine dacă acesta era amplasat în aval, chiar la intrarea în localitatea Certej, nicidecum în amonte de Certej. S-a procedat în acest fel pentru că şefii judeţului de atunci s-au împotrivit scoaterii a două hectare de teren din circuitul agricol”, relata fostul şef al Exploatării Miniere Certej.