21 iunie – Ziua europeană a muzicii. Sunt promovate toate genurile muzicale

Ziua europeană a muzicii
Ziua europeană a muzicii
21 iunie 2020, 09:13

În octombrie 1981, compozitorul şi jurnalistul Maurice Fleuret a devenit director pentru muzică şi dans în cadrul Ministerului Culturii condus de Jack Lang şi a aplicat ideile sale în practica muzicală – „La musique sera partout et le concert nulle part” („Muzica va fi peste tot şi concertul nicăieri”), potrivit site-ului oficial fetedelamusique.culture.gouv.fr., dând un impuls apariţiei acestui festival de muzică. Astfel, prima ediţie a „Fete de la Musique” a fost organizată la 21 iunie 1982, ziua simbolică a solstiţiului de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică, şi a urmărit să reunească în stradă toţi muzicienii.

În 1985, ziua muzicii a devenit un eveniment care a fost exportat, cu ocazia Anului European al Muzicii, iar acum se dezvoltă în baza unui statut – „La Fete Européenne de la Musique”, semnat la Budapesta, în 1997, şi deschis tuturor partenerilor care doresc să se alăture. Principiile acestui statut se aplică acum tuturor ţărilor, inclusiv din afara Europei, potrivit fetedelamusique.culture.gouv.fr.

Ziua Muzicii este sărbătorită în peste 700 de oraşe din 120 de ţări, printre care Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia. Ziua Muzicii este purtătoarea noilor tendinţe muzicale: renaşterea muzicii tradiţionale, dezvoltarea corurilor, apariţia rapului, a stilului tehno, a muzicii urbane etc. Muzica pătrunde în închisori, în viaţa pacienţilor şi a personalului din spitale, stabileşte legături şi schimburi între oraş şi periferiile sale, răsplăteşte munca unui individ, a unui grup, a unei asociaţii sau a unei întregi comunităţi, mai menţionează site-ul amintit.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite