21 decembrie 1989 – începutul Revoluției în Capitală. Un miting organizat de comuniști s-a transformat într-unul împotriva dictaturii
Parchetul militar a anunțat după aproape 3 decenii că a identificat sursa sunetului cu efect de panică ce i-a făcut pe oameni să fugă de la mitingul organizat de comuniști în fața Comitetului Central.
În ciuda dezvăluirilor făcute de Parchetul Militar, care arată că un comandament politico-militar a orchestrat ceea ce s-a întâmplat în stradă în decembrie 1989, reprezentanții revoluționarilor susțin că fără jertfele oamenilor simpli, nu s-ar fi putut vorbi despre o răsturnare a regimului.
Multi dintre participanţii la adunare comunistă s-au regrupat la Universitate. Tot mai mulți oameni au ieșit în stradă. Atunci au început să apară steagurile cu stema comunistă decupată. Dictatorul a cerut mobilizarea armatei pentru lichidarea manifestației.
În centrul Capitalei au fost trimiși soldați cu tancuri, transportoare blindate, luptători ai trupelor de securitate, dar și ofițeri în civili. Revoluționarii au construit o baricadă în fața hotelului, însă aceasta a fost spulberată de blindate.
Foarte mulți oameni au fost împușcați, înjunghiați sau striviți de TAB-uri. Măcelul a continuat până la ora 3 dimineața, când salubritatea și pompierii au fost chemați să spele sângele de pe străzi. În acea noapte, în jur de 50 de oameni au fost omorâți, 500 au fost răniți, iar alți 1000 au fost reținuți și duși la Jilava.