20 noiembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Ce trebuie să ştie fiecare tânăr
La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adresat ţărilor din întreaga lume (Rezoluţia 836, IX) rugămintea de a organiza, începând cu 1956, un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor, o zi dedicată copiilor din întreaga lume, o zi prin care drepturile copiilor să fie promovate şi sărbătorite. Cinci ani mai târziu, la 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită. La aceeaşi dată, în 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copiilor.
De când răsare soarele, copiii se trezesc într-o lume modelată de alegeri pe care nu le-au făcut ei. Dar fiecare copil, de pretutindeni, se trezește și cu drepturi. Inclusiv dreptul de a fi protejat, de a învăța și de a-și face vocea auzită.
E timpul să-i ascultăm pe copii. Să înțelegem cum este viața lor și cum drepturile lor sunt prezente, lipsesc sau sunt exercitate în fiecare zi.
Copiii și tinerii sunt puternici „agenţi” ai schimbării, aducând idei și perspective noi care pot contribui la conturarea unei lumi mai bune pentru noi toți.
Ce trebuie să ştie fiecare copil
Că are dreptul să-şi cunoască părinții şi să fie crescut de aceştia.
Că are dreptul să aibă un loc unde să locuiască, haine şi mâncare sănătoasă.
Că are dreptul să nu fie obligat să muncești.
Că are dreptul la o educaţie potrivită aptitudinilor şi abilităţilor tale.
Că are dreptul de a avea un cuvânt de spus în toate aspectele care te afectează.
Că are dreptul de a beneficia de o îngrijire specială, în cazul în care nevoile speciale o cer.
Că are dreptul să fie protejat împotriva violenţei.
Că are dreptul să primească îngrijiri medicale şi să fie protejat împotriva tutunului, alcoolului şi drogurilor.
Că are dreptul să aibă propria religie şi cultură.
Că are dreptul să aibă nume și naționalitate.
Că are dreptul să fie tratat la fel cu toţi ceilalţi copii, indiferent de culoare, de rasă, sex, limbă sau religie.
Că are dreptul să vorbească şi să fie ascultat.
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului va fi marcată şi de Guvernul României prin luminarea Palatului Victoria în albastru, culoare simbol a acestei zile.

