15 aprilie, zi cu idei mari. Leonardo, ”extraterestrul” renascentist, și Sartre, morocănosul care a refuzat Nobelul

Evenimente importante s-au petrecut, în istorie, pe data de 15 Aprilie.

În anul 1452 s-a născut Leonardo da Vinci. Nu credem că mai e cazul să spunem ce meserie a avut, fiindcă omul a fost în sine o capodoperă. A pictat, a sculptat, a desenat, a făcut o sumedenie de inginerii, printre care și un soi de elicopter.

E în special cunoscut publicului pentru cele două picturi, dintre care una e o frescă. Gioconda și Cina cea de taină. Ambele comentate și întoarse pe toate părțile de marii ezoteristi care credeau că Leonardo a fost extraterestru. Zic ei că în Cina cea de taină, persoana care stă în stânga lui Isus, cum privim noi opera, nu ar fi Ioan evanghelistul, ci Maria Magdalena. Atunci unde e Ioan evanghelistul? Trimis după cumpărături? Nu! Că de asta se ocupa Iuda Iscarioteanul, care sigur a fost la Cina fiindcă a întins în platou pâinea dimpreună cu Hristos. Să nu ne batem capul cu cetățeni bizari.

La fel de analizată e și Gioconda. Zic meșterii intru ezoterism că în cadru, undeva în fundal ar fi pictată și o farfurie zburătoare, o navă spațială. Care nu se știe ce caută, privită prin fereastră, în timp ce Leonardo se chinuia să o deseneze pe doamna. Dacă ar auzi marele pictor ce se spune despre operele lui, s-ar răsuci în capsula temporală de pe nava spațială în care a fost înmormântat.

Jean Paul Sartre, un morocănos vesel.

În 1980 moare marele scriitor și filosof francez Jean Paul Sartre, care a refuzat premiul Nobel, care era prea mic pentru el. E drept că Sartre era mare, dar pe premiul Nobel nu-l cunoaște nimeni atât de bine ca să spună ce dimensiuni are, deși unii o fac.

Sartre s-a înscris adiacent în trebile interne ale politicii franceze și s-a angajat și într-o relație afectivă cu o doamnă, o secundă mai talentată decât el, ca prozatoare ne referim, Simone de Beauvoir.

Îl remarcam, doar din lispa de timp și spațiu, cu o piesă de teatru „diavolul și bunul Dumnezeu”, în care personajul principal, un tiran absolut, renunță la rău și devine bun în urma unui pariu. Începe să-și învețe concetățenii ce înseamnă iubirea și o face extrem de coercitiv. Cine nu învață iubirea era bătut, cu iubire, cu nuiele. Ca dovadă că dacă dragoste nu e, atunci nu-iele.