10 decembrie, Ziua internațională a drepturilor omului. De la Codul lui Hammurabi la Declarația Universală

Ziua Drepturilor Omului este marcată anual în întreaga lume pe 10 decembrie. Data marchează aniversarea unuia dintre cele mai inovatoare angajamente globale: Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Acest document de referință consacră drepturile inalienabile care i se cuvin fiecărui om – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut.

Declarația a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la Paris, pe 10 decembrie 1948, și stabilește, pentru prima dată, drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal.

Ca ‘standard comun de realizare pentru toate popoarele și toate națiunile‘, Declarația Universală a Drepturilor Omului este un plan global pentru legile și politicile internaționale, naționale și locale și o piatră de temelie a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Declarația este disponibilă în 577 de limbi, de la abhază la zulu, fiind documentul cel mai tradus din lume

În această perioadă de turbulențe și imprevizibilitate, în care mulți simt un sentiment tot mai mare de nesiguranță, nemulțumire și alienare, tema din 2025 a Zilei internaționale a drepturilor omului – ‘Human Rights, Our Everyday Essentials’ vine să reafirme valorile drepturilor omului și să arate că acestea rămân o propunere câștigătoare pentru umanitate, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Între evenimentele anului 2025 se remarcă: Summitul ‘RightsX: Alimentarea Viitorului Drepturilor Omului’ (Palais Wilson, Geneva, 10-11 decembrie) – conferință în format hibrid pe tema dezvoltării Drepturilor Omului cu ajutorul IA și a inovării – și forumul ‘Dezlănțuirea Drepturilor Omului’ (Centrul European de Tineret, Budapesta, 9 – 11 decembrie), care are drept scop promovarea educației universale privind drepturile omului pentru, cu și de către tineri.

Ziua Drepturilor Omului este marcată anual în întreaga lume pe 10 decembrie. Data marchează aniversarea unuia dintre cele mai inovatoare angajamente globale: Declarația Universală a Drepturilor Omului. Acest document de referință consacră drepturile inalienabile care i se cuvin fiecărui om – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut.

Declarația a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la Paris, pe 10 decembrie 1948, și stabilește, pentru prima dată, drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal.

Ca ‘standard comun de realizare pentru toate popoarele și toate națiunile’, Declarația Universală a Drepturilor Omului este un plan global pentru legile și politicile internaționale, naționale și locale și o piatră de temelie a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Declarația este disponibilă în 577 de limbi, de la abhază la zulu, fiind documentul cel mai tradus din lume.

Drepturile Omului în Antichitate

Codul lui Hammurabi, publicat în piatră acum 4 mii de ani stipula, printre altele: dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi ucis; dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani; dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină; dacă un fiu își lovește tatăl, fiului i se vor tăia mâinile; în schimb, dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile. Asta pentru că un sclav fară urechi poate munci, în schimb ce unul fară mâini, evident că nu.

Ceea ce observăm în codul lui Hammurabi, este că femeia, într-un fel incipient barbar, era totuși respectată. Avea voie să aibă diverse meserii și uneori putea avea răspunderi însemnate în societate.

Celebrul scelerat Licurg, șeful Spartei, îi arunca de pe stânci pe copiii care considera el că nu sunt destul de viguroși. E drept că și grecii mai aruncau copii nou născuți la câini, dar doar dacă erau fete și n-aveau destui bani să le întrețină. Băieții erau profitabili fiindcă puteau fi trimiși la oaste.

În Roma antică sclavii erau considerați bunuri materiale . Uciderea unui sclav nu era considerată delict. Nici măcar amendă nu plăteau.