Ziua Naţională a României, la Paris. Sportul, cultura, artele, ştiinţa şi tehnica sunt piloni importanţi în relaţiile dintre Franţa şi România

30 noiembrie 2023, 17:22 (actualizat 6 decembrie 2023, 08:04)

Sportul, cultura, artele, ştiinţa şi tehnica sunt piloni importanţi în relaţiile dintre Franţa şi România.

Casa României îşi va găsi cel mai potrivit loc la ambasadă în perioada Jocurilor Olimpice de anul viitor.

Ioana Bivolaru, ambasadoarea României la Paris: Am văzut oameni absolut entuziasmaţi care au declarat că vor fi aici şi la anul, la Paris, să sprijine campionii României. Vor fi 100 de ani la anul de la primul aur câştigat de România în contextul Jocurilor Olimpice şi sperăm că vor fi celebrate foarte multe premii în această Casă a României, Palatul Behague, din punctul meu de vedere cea mai frumoasă Ambasadă a României din lume.

Sportivi de care România este mândră, acum în echipa Comitetului Olimpic şi Sportiv sau care antrenează în Franţa, completează legăturile de prietenie dintre cele două ţări. Mesajele lor sunt de susţinere şi de promovare a spiritului sportiv în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris.

Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român: Urarea de a-şi îndrepta puţin gândurile, atenţia către valorile olimpice care coincid cu valorile naţionale şi aici vorbim de mândrie naţională, vorbim de fairplay, vorbim de respectarea tradiţiilor mai mult.

Elisabeta Lipa, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport: Doamne, câţi suporteri români a câştigat sportul românesc pentru anul viitor la Paris, când la sfârşitul lunii iulie încep Jocurile Olimpice! Aşa că vă mulţumesc că sunteţi alături de noi, vă mulţumesc că ne iubiţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite