Ziua Națională, serbată la Alba Iulia. 500 de militari, pompieri, polițiști și jandarmi au defilat, însoțiți de tehnică militară
ACTUALIZARE Sărbătoarea de astăzi se încheie la Alba Iulia cu un spectacol unic. În locul tradiţionalului foc de artificii, dronele luminează cerul nopţii în oraşul Unirii.
Actorii au pus în scenă cele mai importante momente istorice. Au reprodus Primirea soliilor din Cetățile de Scaun din Moldova, Muntenia și Transilvania, și au citit Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, evenimentul care a consfințit acum 103 ani Unirea celor trei națiuni-surori.
Românii din public, unii veniți de la sute de kilometri depărtare, au gustat din plin spectacolul istoric. Peste 15 mii de oameni au sărbătorit împreună.
În capitala Unirii a venit să încânte lumea și un ansamblu de ceterași din Maramureș.
La monumentul Unității Neamului din oraș a fost organizat un ceremonial religios, urmat de lansarea a sute de baloane tricolore, în memoria eroilor neamului.
Peste 500 de militari și tehnică de lupta variată au făcut o paradă de excepție de Ziua Unirii.
Festivitățile de la Alba Iulia se vor încheia cu un spectacol de lumină oferit de nu mai puțin de 100 de drone, în Parcul Unirii.
ACTUALIZARE La Alba Iulia are loc ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a României. Participă aproximativ 550 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.
ACTUALIZARE Vlad Ungar este în orașul Unirii și ne vorbește despre ce urmează să vedem de acolo: Parada militară se va desfășura pe bulevardul 1 Decembrie 1918, din Alba Iulia.
Vor fi 500 de militari, pompieri, polițiști și jandarmi care vor defila. Încă de dimineață, oamenii au venit în zona istorică a orașului ca să își ocupe locul pe bulevard, ca să vadă cât mai bine defilarea. Dacă vremea va fi bună, MIG-uri 21 Lancer se vor ridica pe cer în formație.
Manifestări vor avea loc în mai multe locuri din oraș, inclusiv concerte și proiecții. 100 de drone vor crea un spectacol special. Acestea vor lumina cerul municipiului Alba Iulia. Reprezentația va dura în jur de 10 minute.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Două marşuri ale românilor din ţară şi din diaspora au fost organizate, miercuri dimineaţa, la Alba Iulia, pe acelaşi traseu, ambele având ca punct de plecare gara din municipiu, până la Cetate, locul unde se desfăşoară principalele manifestări organizate de Ziua Naţională
Primii care au plecat în marş au fost românii veniţi de peste graniţă. În număr de aproximativ o sută, aceştia purtau veste inscripţionate cu textul „Diaspora Europeană” şi fluturau steaguri tricolore. Ei au respectat măsurile sanitare, purtând mască de protecţie.
Participanţii la celălalt marş, organizat de AUR, au respectat mai puţin măsurile de protecţie, doar pe alocuri fiind observat câte un participant cu mască. La acest al doilea marş au participat peste 2.000 de oameni veniţi din mai multe judeţe ale ţării. Au fost prezenţi şi cei doi copreşedinţi, George Simion şi Claudiu Târziu.
Manifestanţii au scandat lozinci unioniste, cum ar fi „Basarabia e România”, „Unire” şi „România n-a avut graniţă la Prut”. Participanţii aveau fulare tricolore şi steaguri tricolore. Printre ei s-a remarcat un grup de câteva zeci de persoane venite din Maramureş, îmbrăcate în costume populare tradiţionale zonei, care s-au încins într-un joc specific regiunii.
„Marşul Unirii” este un eveniment care are loc de câţiva ani de Ziua Naţională a României la Alba Iulia, organizatorul fiind în trecut Platforma Unionistă „Acţiunea 2012”. Sursa: Agerpres.